Radu Țoancă, consilier local în Timișoara din partea social-democraților iese cu o postare pe social media privind insolvența Colterm declarată de azi de primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Acesta susține că declararea falimentului a fost amânată din motive care tin de politică și nu de interesul timișorenilor iar dacă primarul Timișoarei ar fi acceptat de acum opt luni declararea falimentului, societatea de termoficare timișoreană ar fi scăpat de amenda de 100 milioane lei primită dar și de punerea sub sechestru a întregului patrimoniu.
Totodată, consilierul local Țoancă susține că dacă falimentul s-ar fi declarat în martie 2021 în loc de octombrie, azi timișorenii ar fi beneficiat de un contract de furnizare graz la prețuri mult mai mici față de cerințele actuale. Iată ce spune Radu Țoancă, sub motto-ul „degeaba te grăbești, dacă nu ai plecat la timp”:
„Insolvența Colterm a fost întârziată din motive politicianiste și îi costă pe timișoreni zeci de milioane de euro.
I-am transmis primarului Timișoarei, Dominic Fritz, atât public, cât și în privat, atat în calitate de consilier municipal, cât și în numele PSD, încă de acum 8 luni, că singura soluție de evitare a falimentului Colterm este demararea urgentă a unei proceduri transparente de insolvență cu un consortiu de firme de specialitate. Ca de obicei, sfătuit de “specialiștii” de care s-a înconjurat, inclusiv de cel care “la 3 dimineața, trezit din somn, are soluții pentru Colterm”, Dominic Fritz a refuzat această soluție – pe care ne-o prezinta azi public ca pe o mare descoperire!-
Această ezitare, care a “franjurat” bugetul Colterm – și așa anemic- cu sume importante, a generat pierderi de zeci de milioane de euro, care vor încărca la iarnă factura pe care o decontează timișorenii. Astfel, s-ar fi evitat:
- amenda de 21 de milioane de euro
- punerea sub sechestru a întregului patrimoniu Colterm către ANAF, pentru nerespectarea obligațiilor asumate prin OG 6/2019
-contractarea unor cantități de cărbune și gaz, scumpite de câteva ori în numai 8 luni
PS: Aș fi salutat și nu aș fi criticat conferința de presă de astăzi a domnilor Dominic Fritz și Ioan Silviu Doboși, dacă ea ar fi avut loc în luna martie a anului 2021!” încheie postarea pe social media consilierul local Radu Țoancă.







