În vestul României se va putea circula cu trenul la viteze de 160 kmh. Pare un vis îndepărtat într-o țară în care faci 30 de ore pentru 750 de kilometri, de la Timișoara la Constanța, dar românii și ungurii au semnat săptămîna trecută un acord prin care Timișoara, Aradul și Oradea vor fi conectate la o linie ferată de mare viteză, linie ce va porni din Ungaria, de la Debrecen, orașul învecinat cu Oradea, va continua către capitala județului Bihor, spre Arad și Timișoara.
Acordul a fost semnat de Camerele de Comerț și Industrie ale celor două țări, Ungaria și România, ungurii comandând deja primul studiu de fezabilitate.
Construirea
acestei linii de mare viteză, chiar dacă va trece prin Arad și Oradea
va scurta cu cel puțîn două ore traseul către Budapesta, acesta urmând a
fi scurtat la 3 ore în urma intrării României în spațiul Schengen.
Distanța
directă dintre Timișoara și Budapesta (via Arad, Oradea și Debrecen) va
fi de aproximativ 400 km, această putând a fi parcursă de trenul de
mare viteză în circa trei ore. În prezent, Timișoara este legată de
Budapesta de două trenuri internaționale, unul cu plecare din Timișoara
Nord la ora 5:20 și altul la 10:30, timpul parcurs până la Budapesta,
gara Keleti, fiind de 7 ore și 30 de minute, respectiv 8 ore și 20 de
minute, peste 50 de minute din acest timp fiind petrecut între Curtici
și Loekoeshaza, localitățile de frontieră dintre România și Ungaria,
prețul unui bilet fiind între 140 și 180 lei.




