Astăzi a fost marcată închiderea expoziției memorabile „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, un eveniment cultural de excepție care a atras peste 130.000 de vizitatori

Tot astăzi, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a lansat moneda de argint dedicată lui Constantin Brâncuși, emisă într-un tiraj de 5.000 de exemplare. Moneda are pe față portretul marelui artist, iar pe revers clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara, putând fi achiziționată prin sucursalele BNR din București, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, Craiova și Constanța, la prețul de 547,40 lei, începând de marți, 30 ianuarie 2024.

Expoziția Brâncuși – peste 3.000 de apariții în media

Expoziția a fost reflectată amplu în mass media naționale, cu peste 1.000 de apariții la principalele posturi de televiziune, la radio, în presa scrisă și online, și a fost recenzată în peste 70 de articole în publicații internaționale, inclusiv în prestigioase cotidiane precum The New York Times, Financial Times, Le Monde, Le Figaro sau Frankfurter Allgemeine Zeitung, fiind elogiată în paginile unor reviste importante de artă precum The Art Newspaper, Artribune, Il Giornale dell’Arte, Artension sau Le Journal des Arts.

„Închidem capitolul Brâncuși, dar ne angajăm să ducem mai departe înțelegerea și aprecierea continuă a artei. Element central al Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, expoziția Brâncuși constituie punctul de plecare pentru Timișoara, Capitală a Artelor Vizuale. În această perioadă, am demonstrat că suntem capabili să găzduim și să organizăm evenimente culturale de anvergură, că suntem deschiși la diversitate și avem resursele necesare pentru a construi o comunitate culturală vibrantă. Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă implementarea expoziției-fenomen și, desigur, zecilor de mii de vizitatori, pentru că au făcut parte din această călătorie unică”, a declarat Alin Nica, Președintele Consiliului Județean Timiș.

Peste 130.000 de vizitatori

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a atras un număr record de peste 130.000 de vizitatori, inclusiv cei 3.000 de iubitori ai artei care au beneficiat de acces gratuit cu ocazia celor două maratoane culturale, pe 20 decembrie 2023, respectiv 15 ianuarie 2024. Numărul de vizitatori a fost limitat doar de capacitatea de găzduire a spațiului expozițional, solicitările de bilete depășind cu mult așteptările organizatorilor. Expoziția a fost cel mai important eveniment cultural al programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, care a atras cu siguranță cel mai mare număr de turiști din țară și străinătate, reconfirmând statutul Timișoarei de capitală a artelor vizuale și destinație culturală de excepție, contribuind la dezvoltarea economică locală și promovarea unei imagini pozitive.

„Expoziția Brâncuși de la Timișoara a arătat două lucruri extrem de importante care vor sta la baza evenimentelor culturale viitoare din România. Pe de o parte, a fost un exemplu de colaborare de succes între entități culturale din România și marile muzee ale lumii, printre care Centre Pompidou și Tate Modern. Pe de altă parte, suntem încântați și copleșiți de reacția publicului față de expoziție, de emoția care se simte în rândul vizitatorilor și de modul în care această expoziție a lărgit apetitul publicului pentru cultura de calitate. Este un semn că România intră într-o logică sănătoasă, în care cultura devine un obicei și nu o excepție”, a declarat Ovidiu Șandor, Comisarul expoziției și Președintele Fundației Art Encounters.

Colaborare reușită între Institutul Francez și Muzeul Național de Artă Timișoara

Pentru elevi, expoziția a fost o ocazie unică de a descoperi pe viu universul lui Constantin Brâncuși. Peste 26.000 de elevi au luat parte în peste 900 de vizite școlare, venind din Timișoara, din 26 de orașe din țară, 18 comune și sate din regiune, dar și din străinătate (Germania, Austria, Franța, Italia, Polonia, Bulgaria, Canada, Cehia, Ungaria). Unele clase au beneficiat și de un program de ateliere oferit de către Institutul Francez și Muzeul Național de Artă din Timișoara.

„Expoziția a avut un impact remarcabil în presa internațională și a fost, fără doar și poate, elementul de excelență al Capitalei Europene a Culturii, arătând că Muzeul Național de Artă Timișoara se poate reinventa ca un magnet cultural pentru public și situa cu onoare în lista de referință a muzeelor europene”, a spus Filip Petcu, Directorul Muzeului Național de Artă din Timișoara.

„Acasă”

Extraordinara expoziție „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a ajuns la final, însă lasă în urma ei un important catalog bilingv (român-englez) coordonat de Doina Lemny, curatoarea expoziției, care reproduce 190 de imagini ale sculpturilor, desenelor și fotografiilor lui Constantin Brâncuși, alături de imagini documentare. Publicat de Fundația Art Encounters, catalogul reunește și 16 texte inedite semnate de istorici de artă români, francezi și englezi, putând fi achiziționat de la cele mai importante librării din Timișoara și din țară.

„Opera lui Brâncuşi nu este o expresie locală, ea este esenţa celei mai înalte expresii de puritate universală şi va rămâne pentru secolele următoare ca singurul obstacol de netrecut; «Patria mea! Familia mea, adierea brizei, norii care trec, râul care curge, focul care dogorește, iarba verde, iarba uscată, țărâna, zăpada». Aceste note de atelier exprimă concepția cosmogonică aflată în centrul operei lui Brâncuși atunci când este privită ca întreg și pe care această expoziție și-a dorit s-o transmită”, a declarat Doina Lemny, curatoarea expoziției și editoarea catalogului.

Despre Brâncuși, unul din cei mai mari artiști moderni ai lumii

„Constantin Brâncuși este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari artiști moderni. Institutul Francez din România a fost onorat să contribuie la realizarea acestei expoziții, eveniment care este și o etapă importantă în cooperarea noastră culturală bilaterală. Este o legătură firească cu marea retrospectivă care se pregătește la Centrul Pompidou din Paris și care va pune în valoare cele două țări ale noastre. Dorim să ne exprimăm recunoștința față de toți cei care au muncit pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment, un eveniment care și-a lăsat amprenta mult dincolo de Timișoara, precum și admirația noastră pentru curatoarea expoziției, Doina Lemny, care a reușit să reinventeze un mod de a-i ajuta pe oameni să-l descopere sau să-l redescopere pe Brâncuși”, a declarat Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul Institutului Francez din România.

Costuri finale de peste 1,22 milioane euro

Organizarea acestei expoziții a costat 1.222.000 Euro și a adus venituri de 1.359.000 Euro, dintre care 900.000 din bilete și 459.000 Euro din sponsorizări atrase de parteneri, generând un excedent de 137.000 Euro. Veniturile din bilete și surplusul din sponsorizări au revenit în întregime Muzeului Național de Artă din Timișoara. Din totalul cheltuielilor, cele mai mari sume au fost necesare pentru transportul lucrărilor tur-retur, precum și pentru acoperirea costurilor asigurărilor. Alte sume au fost necesare pentru echipa constituită special pentru acest proiect (curator, arhitect, etc.), pentru echipele de instalare/dezinstalare, pentru realizarea scenografiei, pentru demersul de comunicare, pentru medierea expoziției sau pentru întreținerea acesteia în bune condiții, ș.a.m.d. Menționăm că aceste costuri nu includ miile de ore de muncă prestate de angajații entităților implicate în organizarea expoziției, acele costuri fiind susținute de către respectivele entități din alte surse.

Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” a fost organizată de către Muzeul Național de Artă Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, fiind finanțată de Consiliul Județean Timiș. Expoziția a fost posibilă și datorită sponsorului principal, Banca Transilvania, sponsorilor strategici Lidl, Vodafone și NEPI Rockcastle, dar și prin contribuțiile venite din partea TAZZ, HELLA România, parte din grupul global FORVIA, Linde, Catena, Atos–Eviden, Nokia și Cramele Recaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.