Prezent la Flight Festival, președintele Consiliului Județean Timiș, împresionat de numărul mare de oameni strânși la festivalul susținut și de CJ Timiș încă de la început, cere administrației timișorene lărgirea la patru benzi a Căii Torontalului, porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu Calea Torontalului / Grigore Alexandrescu și Flextronics.

„S-a încheiat cu succes Flight Festival, eveniment major al anului Capitalei Europene a Culturii, însă, dincolo de reușita organizatorică de la fața locului, se ridică niște probleme mari care țin de Primăria Timișoara.

District 23, evenimentul care a reunit la Aerodromul Cioca trei festivaluri printre care și Flight, s-a bucurat de succes în rândul publicului, dar a transformat Calea Torontalului într-un drum al groazei. Consiliul Județean Timiș a pus la dispoziție locația pentru District 23, însă nu am putut interveni asupra infrastructurii rutiere până acolo, atribuție care aparține Primăriei Timișoara. Pe lângă lărgirea la patru benzi a șoselei, e neapărată nevoie de trotuare și pistă de bicicletă” spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.

Modernizare pentru Aerodromul Cioca

Traficul greu dar și faptul ca bucata de drum dintre intersecția Calea Torontalului / Grigore Alexandrescu și Flextronics este plină de mașini zilnic, îl face pe Nica să ceară de urgență modernizarea drumului de intrare în Timișoara.

„Dincolo de faptul că găzduim evenimente outdoor, la Aerodromul Cioca vor începe lucrări de reabilitare ale clădirilor cumparate recent de la municipalitate și aflate în paragină. În aceeași zonă a Timișoarei, Consiliul Județean Timiș are Parcul Industrial și Tehnologic, dar mai ales, are timișeni care circulă cu dificultate chiar și în zilele obișnuite de trafic, nu doar când sunt festivaluri.

Consiliul Județean Timiș a lărgit la patru benzi drumul spre Moșnița. Lucrăm la accesul prin Dumbrăvița și avem în plan zona Sânmihai. În acest context, solicit Primăriei Timișoara să își îndrepte atenția asupra Căii Torontalului. Sunt conștient că o schimbare nu poate apărea mâine, dar vreau să văd că edilii timișoreni înțeleg problema existentă acolo și aduc în dezbatere publică soluțiile existente pentru extinderea la patru benzi” încheie Alin Nica o postare pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.