Prefectul de Timiș. Mihai Ritivoiu, anunță ca a participat la dezbaterea privind mutarea Monumentului Închinat Ostaşului Român, fostă Statuie a Ostaşului Sovietic iar că în urma dezbaterii îi solicită primarului Timişoarei, Dominic Fritz, să inițieze demersurile pentru mutarea prezentei statui şi pentru construirea în loc a unui alt monument, mai adecvat şi mai aproape de sufletul Timişoarei.
„Recomand discuții cu Facultatea de Arte, elaborarea unor teme, consultarea populară şi apoi organizarea unui concurs de soluții pentru noul ansamblu. Revoluția din 1989 ar putea fi una din teme. Ne reprezintă ca oraş mai mult decât orice altceva.
Simbolistica unui monument comandat şi construit spre glorificarea ostaşului sovietic nu poate fi modificată prin simpla schimbare a plăcuței, care mai nou îl inchină ostaşului român. Ca prefect, am dispus ca evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale să nu se mai țină în acest loc. Dar monumentul ocupă în continuare un loc central, lângă Catedrală, pe traseul Revoluției între Piața Maria și Piața Victoriei.” spune prefectul.

„Este rolul executivului Primăriei Timişoara să facă consultări şi să vină cu propuneri. Statuia nu trebuie mutată mâine, ci doar după ce sunt parcurşi toți paşii fireşti. Dar trebuie mutată, iar un termen trebuie asumat. PSD Timișoara, organizația pe care o conduc, va vota orice inițiativă a conducerii primăriei ce respectă principiile de mai sus. Dacă nu se întâmplă nimic, vom promova noi un proiect de hotărâre în acest sens în Consiliul Local Timişoara.” spune Ritivoiu. Rămâne de văzut și dacă proiectul promovat de PSD Timișoara va ajunge pe masa de discuții a consiliului local, partidul social-democrat având în prezent doar trei consilieri locali din cei 27 aleși.
Ce spune primarul Dominic Fritz?
”Eu cred că Timișoara trebuie să își asume dezbateri grele, uneori incomode și provocatoare. Prezența unui monument care a fost ridicat pentru a onora armata sovietică ne confruntă cu întrebări grele despre identitatea și istoria Timișoarei. O posibilă decizie politică despre mutarea sau distrugerea unui monument din trecut nu trebuie să fie la începutul, ci la sfârșitul unei dezbateri ample în comunitatea locală.
Aseară a fost o primă rundă de discuții, cu opinii diverse, uneori contradictorii. Eu, ca primar, îmi doresc ca această dezbatere să continue până când la nivelul comunității avem o soluție bine conturată în ceea ce privește nu doar soarta monumentului ci și a ceea ce punem în loc. Dezbaterea nu e doar despre trecutul nostru, ci este mai ales despre viitorul nostru.” spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei