Incepand cu luna martie, Timisoara va avea un nou sistem de parcare cu plată, sistem care va include mai multe strazi. Acesta va fi structurat in patru 4 zone – marcate in culori diferite. Proiectul se afla pe ordinea de zi a sedinte extraordinare de azi a Consiliului Local Timisoara. Primul punct in sedinta este proiectul de hotarâre privind înființarea Serviciului Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice din municipiul Timișoara – Timpark.

Acest nou serviciu va avea 87 de angajati, 60 dintre acestia provenind de la actualul ADP, restul fiind contractati in regim de colaborare. Noul serviciu se va ocupa de administrarea zonelor de parcari din oras si va fi in subordinea primarului sau a viceprimarului (inca nu se stie). Ce se stie insa este faptul ca aproape in toate zonele in care s-au amenajat in ultimii ani locuri de parcare se va percepe si o taxa de parcare pentru rezidenti. Taxa va fi diferita in functie de zone, iar in noul sistem vor fi introduse 204 strazi (consulta mai jos lista acestora).

Ce spune administrația timișoreană despre noua parcare cu plată?

Atat Ruben Latcau, cat si Dominic Fritz au precizat ca lista va fi extinsa la intregul oras. Acestea va fi pe masura ce lucrarile de amenajare de parcari vor fi facute in diversele cartiere ale zonelor orasului. Cetatenii orasului care vor avea abonamentul de rezident in zona in care locuiesc vor plati intre 70 si 110 lei pe an. Un abonament intreg pe un an, valabil pentru toate zonele, va costa 777 lei.

Astfel, pentru cetatenii rezidenti in zona rosie (I) tariful de parcare anual va fi de 110 lei. Pentru cei aflati in zona galbena (II) tariful va fi de 90 lei pe an iar pentru cei din zona albastra (III) tariful va fi de 70 lei pe an. Vor fi scutiti de plata abonamentului si a taxelor de parcare beneficiarii OUG105/1999, OUG 82/2006, persoanele cu handicap si cei care poseda masini electrice.

Lista tuturor strazilor din Timisoara ce vor fi incluse din martie in TimPark

Va prezentam mai jos lista strazilor ce vor fi incluse in noul sistem TimPark, sistem ce va intra in functiune in Timisoara din luna martie 2022.

2 COMENTARII

  1. Cu un abonament pe toate zonele,pot să parchez mașina la orice oră pe străzile cu Tim Park? Mulțumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.