Etichete Elevi
Etichetă: elevi
Teatrul și educația se întâlnesc la Timișoara prin proiectul „Teatru în dialog”
Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) anunță încheierea cu succes a primei etape a proiectului educațional „Teatru în dialog”, o inițiativă care își propune să transforme experiența teatrală într-un instrument de învățare, dezvoltare personală...
Tinerii de la C.D. Loga au devenit campioni la European Premier Event 2026
Timișoara își adaugă o nouă performanță remarcabilă în domeniul educației și tehnologiei. Echipa de robotică CyberMoon, formată din elevi ai Colegiului Național „C.D. Loga”, a obținut titlul de campioană la European Premier Event 2026,...
Viorel Mărcuți anunță finalizarea reabilitării Școlii din Utvin înainte de noul an școlar
Lucrările de reabilitare a Școlii din Utvin au ajuns în etapa finală, iar elevii sunt tot mai aproape de momentul în care vor putea învăța într-un spațiu complet modernizat. Anunțul a fost făcut de...
Siguranța în școli, în prim-plan: polițiștii locali, alături de elevi și părinți în Timișoara
Polițiștii locali din Timișoara au participat, în această săptămână, la o serie de activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar, în cadrul campaniei naționale „Școala în Siguranță”.
Acțiunile s-au desfășurat în...
Marcel Popa, primarul comunei Cărpiniș, anunță gratuitate pe transportul în comun pentru elevii care...
Primarul comunei Cărpiniș, Marcel Popa, a anunțat că elevii care utilizează transportul în comun pe rutele Cărpiniș – Timișoara și Cărpiniș – Jimbolia vor beneficia de gratuitate pentru abonamentele de transport, conform prevederilor legale...
Investiții în educație: Timișoara extinde Școala Gimnazială nr. 7 cu fonduri europene
Primăria Municipiului Timișoara continuă investițiile în infrastructura educațională, după ce a obținut o finanțare europeană de aproape 5 milioane de euro pentru extinderea Școala Gimnazială nr. 7 „Sfânta Maria”. Proiectul are ca obiectiv modernizarea...
Timișoara investește în olimpici: aproape 200.000 de lei pentru competițiile naționale
Primăria Municipiului Timișoara anunță alocarea unor fonduri consistente din bugetul local pentru susținerea etapelor naționale ale olimpiadelor școlare organizate în oraș. Suma totală, de aproape 200.000 de lei, este destinată asigurării condițiilor optime de...
Roberta Metsola, în dialog cu peste 800 de tineri din Timișoara: „Nu renunța niciodată...
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a aflat ieri în mijlocul a peste 800 de elevi și studenți din Timișoara, într-un eveniment dedicat dialogului deschis despre valorile europene, implicarea civică și leadership. Întâlnirea a debutat...
Curs de educație rutieră pentru elevii din Dumbrăvița: Siguranța în trafic, o prioritate
Primăria Comunei Dumbrăvița anunță organizarea unui curs de educație rutieră destinat elevilor care folosesc biciclete sau trotinete electrice. Inițiativa vine în contextul creșterii numărului de tineri care utilizează aceste mijloace de transport pentru deplasări...
Fapte bune la Șag : „Un număr de 400 de copii preșcolari și școlari...
Printr-o postare publicată pe Facebook, fostul viceprimar al Timișoarei, Adrian Orza își arată încântarea față de noul proiect național implementat începând de astăzi, 7 noiembrie, și în comuna Șag.
Proiectul pilot presupune acordarea unei mese...
O nouă materie va apărea în școli de anul viitor: educația pentru mediul înconjurător
O lege care prevede apariția unei noi materii școlare legate de protecția mediului a intrat în vigoare luni, după promulgarea de către președintele Klaus Iohannis și apariția în Monitorul Oficial.
Actul legislativ introduce un nou...
Gala Excelenței – cei mai buni 600 de elevi din Timișoara vor lua premii...
Galei Excelenţei Timişorene este un eveniment tradiţional anual, dedicat timişorenilor care s-au evidenţiat prin rezultate deosebite în diferite domenii de activitate, fiind organizat de Primăria Municipiului Timişoara şi finanţat de Consiliul Local Timişoara.
Vineri, 15...











