Polițiștii locali din Timișoara au participat, în această săptămână, la o serie de activități dedicate creșterii gradului de siguranță în unitățile de învățământ preuniversitar, în cadrul campaniei naționale „Școala în Siguranță”.
Acțiunile s-au desfășurat în perioada 25 – 29 mai 2026, în baza unui plan comun realizat împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș și Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara.
Pe parcursul săptămânii, polițiștii locali au fost prezenți în apropierea școlilor la începutul și la finalul programului școlar, având atât un rol preventiv, cât și unul educativ. Totodată, aceștia au desfășurat activități de informare și dialog direct cu elevii și părinții.
În cadrul campaniei, oamenii legii au distribuit materiale informative și au abordat teme importante precum prevenirea violenței în mediul școlar, combaterea fenomenului de bullying, riscurile asociate consumului de tutun și substanțe psihoactive, precum și efectele pe care acestea le pot avea asupra sănătății și dezvoltării tinerilor.
Potrivit datelor comunicate de Poliția Locală Timișoara, un număr de 243 de elevi, părinți și bunici au participat la activitățile de informare desfășurate la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu”, în locațiile de pe străzile Războieni și Tacit, la Liceul „William Shakespeare” de pe strada Moise Nicoară și la Școala Gimnazială Rudolf Walther.
În paralel, polițiștii locali au verificat și trei societăți comerciale din zona străzii Moise Nicoară. Reprezentanților acestora le-au fost reamintite prevederile legale și sancțiunile aplicabile în cazul comercializării produselor din tutun și alcool către minori.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara subliniază că astfel de acțiuni sunt organizate periodic și contribuie la consolidarea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ. Totodată, acestea sunt apreciate de elevi și părinți, care consideră că prezența forțelor de ordine în zona școlilor oferă un plus de protecție și încredere.
Campania „Școala în Siguranță” are ca obiectiv principal prevenirea comportamentelor de risc și promovarea unui mediu educațional sigur, în care elevii să se poată dezvolta armonios și să beneficieze de condiții optime pentru desfășurarea activităților școlare.


