Marko Ruonala, purtătorul de cuvânt al președinției finlandeze a UE, a declarat după votul de azi însă că acesta „nu este ultimul cuvânt”. „Votul informal a confirmat că există o majoritate suficientă pentru sprijinirea doamnei Kovesi. Votul informal a fost unul secret. Va exista un vot formal în Consiliu odată ce negociatorii Parlamentului European și cei ai Consiliului vor fi căzut de acord. Acesta nu este ultimul cuvânt spus în această chestiune”, a spus Ruonala, potrivit Europa Liberă.

Votul de astăzi vine în condițiile în care premierul Viorica Dăncilă a anunțat miercuri seară că Guvernul României a dat însă mandat reprezentantei țării noatre în COREPER să voteze împotriva fostei șefe DNA.

”Nu susținem un mandat pentru Kovesi, nu susținem pentru că mi se pare o abordare firească, când există suspiciuni asupra oricărui om indiferent pentru postul pentru care candidează, trebuie mai întâi să se lămurească situația”, a declarat miercuri seară premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit unor surse Digi 24, reprezentantul României în COREPER, Luminița Odobescu, ar fi votat pentru Kovesi în ciuda mandatului dat de Dăncilă.

Bulgaria, Grecia și Croația au anunțat că vor susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, deși inițial votaseră cu francezul Bohnert.

Decizia vine în contextul în care marți, echipele de negociere ale Parlamentului European și Consiliului UE au discutat prin videoconferință privind viitorul șef al Parchetului European, iar ambele părți și-au menținut opțiunile inițiale: Parlamentul European pentru Kovesi și Consiliul UE pentru francezul Jean-Francois Bohnert.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.