„Sunt mândru că sunt român, sunt mândru că ascult Maestros del Ritmo„
Istoria unei țări poate fi spusă în atâtea feluri, iar „Maestros del Ritmo” a transmis-o prin muzică. Renumitul festival de muzică electronică Untold a fost martorul unui moment emoționant în dimineața zilei de joi, care i-a avut în prim plan pe John Trend, Jay Ko şi Tinu Vidaicu & George Hora – duo-ul Dirty Nano, alături de frumoasa lor echipă care a coordonat cele ce urmează.

Invitații de onoare din Timişoara s-au aflat pentru al patrulea an consecutiv la festivalul din Cluj şi, de această dată, au dăruit publicului ocazia să se simtă mândru de naționalitatea sa.
După prima noapte de festival, în jurul orei 6 jumătate dimineaţa, un tricolor de 30 de metri, având însemnul Maestros del Ritmo, a fost purtat în brațe de toți cei aflați la ,,Time Stage”, intensificând astfel grandoarea experienţei Untold. Echipa a remixat într-un mod inedit imnul țării ,,Deșteaptă-te române”, pentru plăcerea tuturor iubitorilor de tech house care dansau sub drapel de cum a început piesa. Atmosfera a devenit frenetică, din dragoste pentru ţara noastră şi pentru muzica ce ne uneşte, notând astfel cel mai frumos început pe care festivalul l-a avut vreodată.
Text de Veronica Vladei