Așa cum v-am obișnuit anul trecut, a venit vremea să luăm barometrul presei online din Timișoara. Care au fost cele mai căutate de cititori ziare online din Timișoara și care este evoluția per ansamblu față de anul 2018?

Cel mai citit cotidian online din Timișoara rămâne în primele șase luni ale anului 2019 Opinia Timișoarei cu peste 3,4 milioane de cititori adunați din ianuarie până la sfârșitul lunii iunie 2019. Creșterea este de peste 20% față de numărul de cititori din ultimele șase luni ale anului 2018.

Pe al doilea loc, la fel ca la sfârșitul anului trecut, se regăsește Tion cu 2,9 milioane de cititori, dar diferența dintre Tion și Opinia Timișoarei a crescut, ziarul de pe primul loc ajungând ca la jumătatea anului să aibe o diferență mai mare decât întreg anul trecut față de concurentul direct. Creșterea față de numărul de cititori ai ultimelor șase luni din 2018 este de 13%.

Pe al treilea loc urcă Banatul Azi, aflat anul trecut pe locul al patrulea, un cotidian online cu un număr dublu de știri naționale și din alte zone ale României – comparat cu celelalte ziare locale – , acesta reușind să adune din România peste 1,7 milioane de cititori, dar având per ansamblu un număr mai mic de cititori din Timișoara și Timiș decât oricare din ziarele de pe primele 7 locuri. O creștere de peste 35% față de traficul generat în ultima parte a lui 2018.

Poziția a patra și a cincea sunt ocupate de Renașterea Bănățeană (1,59 milioane cititori) și Ziua de Vest ( 1,53 milioane cititori), Renașterea căzând o poziție față de anul 2018, dar o diferență care poate fi remontată până la 1 ianuarie 2020. Ziua de Vest își păstrează a cincea poziție a topului celor mai citite ziare locale din Timșoara.

Pe următoarele poziții se află Timișoara Știri, un ziar online care a adunat aproximativ 1,35 milioane de cititori, urmat de ziarele De Banat și Press Alert, ambele aflate în jurul valorii de 1,1 – 1,3 milioane de cititori în primele 6 luni, cu mențiunea că Press Alert se află într-o cădere evidentă (de pe locul 6 la sfârșitul anului 2019 pe locul 7-8), lăsând loc altor ziare locale să se ridice.

Pe partea de social media pagina de Facebook Orașul Timișoara rămâne un lider necontestat, cu peste 340.000 de fani. Per ansamblu, toate ziarele de pe primele opt poziții se află într-o creștere a numărului de cititori, o creștere datorată în mare parte știrilor de interes național generate de Timișoara și imprejurimi.

Articolul precedentCine este Dominic Samuel Fritz, neamțul care vrea să fie primar al Timișoarei
Articolul următorTimișoreanul Florin Călinescu a devenit președinte al Partidului Verde

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.