O propunere sau o mită? PSD caută soluții pentru a combate abandonul școlar din ce în ce mai ridicat în rândul copiilor provenind mai ales din mediul rural, o problemă cu care România se confruntă acut în ultimii ani.

Propunerea a fost făcută de Cristian Socol, economist al PSD, duminică seară pe contul Facebook și a împărțit părerile și opțiunile părinților din România în două tabere. Propunerea stipulează ca elevii să primească vouchere în valoare de 10 lei pentru fiecare zi de școală în care nu absentează de la ore, urmând ca, în 2019-2020 să fie acordate voucherele doar elevilor din ciclul primar, iar din 2020-2021 să fie „răsplătiți” pentru prezența la ore și elevii de gimnaziu.

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, întrebată depre propunerea făcută de Socol a precizat că „în acest moment sunt câteva proiecte care sunt dedicate şcolilor defavorizate sau şcolilor cu elevi defavorizaţi unde acest lucru se poate întâmpla” precizând însă că în buget nu există în acest moment bani pentru a putea plăti voucherele.

Potrivit INS ( Institutul Național de Statistică ) în România sunt peste 1,6 milioane de elevi și peste 600.000 de liceeni, iar dacă aceștia ar urma să primească suma de 200 lei pe lună, efortul bugetar naţional ar reprezenta suma de 456.688.600 lei pe lună.

Articolul precedentTimișoreanca Yanna a lansat azi un nou single! Ascultă aici piesa Otra Vez
Articolul următorCând vom alege noul Președinte al României? Azi s-a stabilit ziua în care românii vor ieși la vot în toamna 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.