Proiectul cultural „Tururi de arhitectură” organizat de Ordinul Arhitecților din România Filiala Teritorială Timiș se află anul acesta la ce-a de a treia ediție. Adresându-se publicului larg, cu scopul unei mai bune înțelegeri a legăturii puternice dintre urbanism, patrimoniu arhitectural și comunitate, proiectul propune parcurgerea unor cartiere ale orașului Timișoara prin intermediul a 9 trasee culturale definitorii pentru arhitectura și urbanismul orașului.

La baza acestor trasee se află ideea de memorie, ceea ce cuprinde pe de-o parte, totalitatea creațiilor arhitecturale existente, a ansamblurilor urbane vechi, a zonelor dezvoltate de-a lungul mai multor epoci istorice, iar pe de altă parte totalitatea obiceiurilor, practicilor, fenomenelor sociale, a limbajului chiar, păstrate în evocări, memorii, studii sau imagini de arhivă.

Arhitectura, în calitate de generator de spații care alcătuiesc mediul construit, este parte a vieții fiecăruia și contribuie într-o măsură importantă la calitatea acesteia, indiferent daca suntem locuitori sau profesioniști în acest domeniu. Arhitectura ajunge să reflecte schimbările din societate, atât din plan social, cât și cultural, economic si tehnico-constructiv.

Așadar, în lunile mai, iunie, iulie și octombrie, timișorenii sunt invitați să participe la un set gratuit de tururi ghidate de arhitectură care își propun un dialog pentru stimularea interesului şi implicarea locuitorilor în folosirea conştientă şi asumată a peisajului urban. Convingerea echipei proiectului este că doar cunoşterea fondului construit poate determina atitudini responsabile faţă de acesta, iar cunoaşterea vine prin comunicare și colaborare între principalii actori urbani – cei responsabili de proiectarea/ construirea orașului și utilizatorii direcți.

Fiecare traseu va fi parcurs de două ori, oferind astfel cât mai multor oameni posibilitatea de a participa. Şapte dintre cele nouă teme se adresează adulților și tinerilor cu vârste peste 14 ani:

12.05 // 13.05 Piețele și harta orașului – Patrimoniu în așteptare (ghid arh. Sergiu Sabău)
19.05 // 20.05 Orașul și apa – Malurile canalului Bega (ghizi arh. Gabriela Pașcu; Laura Herman)
9.06 // 10.06 Art Nouveau în Timișoara – Sfârșitul unei epoci (ghid arh. Victor Popovici)
16.06 // 17.06 Edificare şi restaurare – Iosefin şi pieţele sale (ghid arh. Maja Bâldea)
7.07 // 8.07 Proprietăți și locatari – Arbore genealogic (ghid arh. Victor Popovici)
6.10 // 7.10 Locuirea de altădată – Elisabetin și parcurile sale (ghid arh. Victor Popovici)
13.10 // 14.10 Spaţiul şi percepţia – Arhitectura clădirilor de învăţământ (ghid arh. Blidariu Cristian)

Două dintre cele nouă trasee propuse sunt destinate copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 11 ani. Ghidul micilor exploratori urbani va fi Roxana Pătrulescu, arhitect voluntar în programele educaționale ale Asociației De-a Arhitectura:

12.05 // 13.05 Detectivii urbani – Tur pentru copii (copii cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani)
16.06 // 17.06 Călătorie în timp – Joc urban în Elisabetin (copii cu vârste cuprinse între 7 și 8 ani)

Educația este esențială, dar este un proces lung si complex și tocmai de aceea este important să pornească de la vârste mici, pentru ca informațiile să se sedimenteze și să devină un bagaj comun, capabil să genereze o nouă perspectivă. Prin jocuri, explorări, observații și analize, copiii vor învăța să înțeleagă mecanismele orașului, să aprecieze ceea ce este făcut cu grijă și pricepere și să vadă ce ar putea fi îmbunătățit, pentru a cere mai departe aceste lucruri celor care îi reprezintă.

Pentru că primele două ediții s-au bucurat de succes, iar participanții și-au arătat aprecierea și interesul pe diferite căi: ”Un grup minunat care dorește să ne ofere o altă perspectivă asupra orașului în care trăim, dar pe care nu-l cunoaștem suficient. Clădiri, oameni, povești, perspective, puncte de vedere care ne obligă să nu uităm istoria orașului. O experiență pe care fiecare locuitor sau vizitator al orașului Timișoara ar trebui să o trăiască. 5 stele sunt puține! Felicitări #turdearhitectura!” – afirmă unul dintre participanți, echipa de proiect pregătește și elemente surpriză, care vor fi anunțate în curând pe pagina de facebook și pe website-ul proiectului.

Tururile se adresează unui număr de 25-30 de participanți, iar pentru a putea participa este necesară înscrierea prin intermediul website-ului proiectului www.turdearhitectura.ro, în limita locurilor disponibile/ tur. Înscrierile pentru fiecare traseu în parte vor avea loc începând cu ziua de luni a săptămânii în care acesta urmează să fie parcurs.

„Tururi de arhitectură” este un proiect cultural finanțat de Ordinul Arhitecților din România din taxa de timbru de arhitectură și se bucură de sprijinul partenerilor: Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara, Asociaţia De-a Arhitectura, Asociaţia Prin Banat, Asociația de la patru, Colegiul Național de artă ION VIDU și Universitatea de Vest Timișoara.

Proiectul poate fi urmărit pe pagina de facebook www.facebook.com/turdearhitectura, pe blog www.turdearhitectura.ro/blog și pe instagram www.instagram.com/turdearhitectura.

Articolul precedentTimfloralis – programul complet al festivalului dedicat florilor din Timișoara
Articolul următorCreatorii ruși de hituri Filatov & Karas te invită la R:EVOL:UTION Festival

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.