În luna aprilie, la Domeniul Herneacova se dă startul competițiilor de echitație din acest an.

Federația Ecvestră Română și Domeniul Herneacova, organizează în perioada 13-15 și 20–22 aprilie, concursul de sărituri peste obstacole HERNEACOVA NATIONAL JUMPING, cu un fond de premiere de peste 30.00 de euro în cele două manșe de concurs. Acest regal ecvestru este primul dintr-un calendar competițional care se va desfășura în fiecare lună, din aprilie până în octombrie şi care numără 14 concursuri, dintre care 10 sunt naţionale cu participare internațională. La fiecare dintre acestea, participanţii primesc un număr de puncte, în funcţie de rezultatele obţinute, iar la finalul celor 10 competiţii naţionale se va realiza un clasament general cu punctajul cumulat. Concurenţii cel mai bine clasaţi vor primi premii suplimentare, din partea organizatorilor.

La această primă ediție sunt așteptați peste 100 de cai din Europa.

Articolul precedentFebruarie aduce pentru Aeroportul Internațional Timișoara o nouă creștere a numărului de pasageri
Articolul următorTot ce nu ştiai despre George Hora, dezvăluit în noua sa piesă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.