nucleul nopţii se întinde ca o plapumă de nori
cu care mă învelesc până sub nas
în mine zace o inimă de smoală
care se topeşte de câte ori o pui pe jar
celule de serotonină îmi explodează pe pereţii craniului amorţit
de un bpm sub #osutădouăzeci
acelaşi beat îmi ciocăneşte în stern
ca un gând că am să te găsesc pe ringul de dans
buzele ei pline de novocaină îmi paralizează simţurile
şi timpul se dilată
într-un univers de muzică lichidă ce-mi astupă nările cu vată
microparticulele de cristal îmi citesc viitorul în pupile
cineva mă trage de mână
şi mă ţine blocat în purgatoriu
un flux-reflux îmi dezlipeşte tenişii murdari de pe podea
levitez la juma’ de metru deasupra pământului
merg şerpuit printre fantome
şi tânjesc după încă un sfert de sărut
dropul îmi crapă existenţa
în timp ce sorb gin şi tonic mai rece decât ultima iarnă
îi simt mâinile în jurul trupului meu anesteziat şoptindu-mi la ureche:
“sper ca ne vedem la after”
