Cioburi de hârtie – poezie de Andrei Eden

câteodată fumez cu fereastra închisă
până când încăperea se face cocon
cu doi viermi de mătase strânși unul în altul
dormim așa puțină vreme cineva ne strică sălașul
ne pierde și ne desparte sângerând
apoi pescuim câteva zile în ape tulburi
solitudini cu solzi
limba tăiată strălucește prin întuneric
ca un inel de logodnă aruncat în Bega
până când împrumuți o altă limbă de șarpe
*
tu te-ai plictisit în derivă
eu despic țeastă după țeastă
sortând adevărul cum alții sortează petale
deasupra cineva dă cu banul
și ne împarte frățește emisfere
ne deșirăm venind din direcții opuse
un ghem alb celălalt negru
sunt viețile noastre făcute din frânghii migălos împletite
spălate cu săpun de portocale
țesute împreună ca un pulover prea larg antipatic și strâns în guler
din care cineva ne dorește evadați printr-o mânecă
*
pe albul pielii mi-am scris
să fiu orb și să știu cine ești
doar atunci
o să beau mai puțin o să cumpăr flori
și nu o să mă mai poți înlocui
dar între timp atârnă-mă în nopți nedormite
de tot ceea ce nu pare al tău