Pe 1 mai, Timişoara predă titlul de Capitală de Tineret oraşului Bacău. Festivitatea simbolică de predare va avea loc luni, de la ora 10:00, în faţa însemnului grafic (literele volumetrice) CHECK-OUT TIMIŞOARA din Piaţa Operei, în prezenţa celor care patronează programul Capitala Tineretului din România, dar şi în prezența primarului municipiului Bacău-? şi a primarului municipiului Timişoara- Nicolae Robu.

Programul național Capitala Tineretului din România este coordonat de Consiliul Tineretului din România (CTR), Federația SHARE, grupul PONT și finanțat de Banca Comercială Română. Din luna decembrie a anului trecut, el se bucură de cel mai important vot de încredere și apreciere: Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Așa cum știți deja, Timișoara a fost primul oraș Capitală de Tineret, din 1 mai 2016 până în 2 mai 2017. Sub conceptul Check-Out Timișoara, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara și a Băncii Comerciale Române, a organizat de-a lungul anului sute de activități, proiecte, evenimente care au pus pe tapet tinerii din regiune, ideile lor și rolul lor esențial în dezvoltarea societății.

Vă așteptăm luni, de la ora 10:00, să înmânăm acest titlu orașului Bacău, următoarea Capitală de Tineret, din 2 mai 2017. Totodată, vă reamintim că în acest weekend, în 29-30 aprilie, are loc Check-Out Festival, ultimul eveniment din cadrul Timișoara-Capitala Tineretului din România. De asemenea, la sfârșitul săptămânii viitoare veți afla și care sunt proiectele ce vor fi continuate în Timișoara, după încheierea Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.