Etapa a treia din returul Ligii Naționale de handbal masculin aduce un duel extrem de important pentru lupta la cupele europene. La sala „Constantin Jude”, SCM Politehnica Timișoara întâlnește formația CSU Suceava, într-un meci programat duminică, de la ora 17:30.

Confruntarea este una directă între două echipe aflate în zona superioară a clasamentului. SCM Politehnica Timișoara ocupă în prezent locul al cincilea, cu 14 puncte, în timp ce CSU Suceava se află pe poziția a opta, cu 11 puncte. Diferențele sunt mici, iar fiecare punct cântărește decisiv în economia sezonului.

Timișoara, avantajată de o săptămână completă de pregătire

După un început intens de retur, cu trei meciuri disputate în opt zile, handbaliștii timișoreni au beneficiat, de această dată, de o săptămână întreagă pentru a pregăti partida. Staff-ul tehnic a pus accent pe organizarea defensivă și pe gestionarea fazelor de tranziție, știut fiind faptul că sucevenii practică un joc rapid, cu ritm ridicat.

Răzvan Trif, inter stânga al formației bănățene, a prefațat confruntarea:

„Ne așteaptă un meci greu, pentru că Suceava practică un handbal în viteză. Pregătim foarte bine partida și cu siguranță că pe teren vom da totul pentru a ieși victorioși.”

Dorință de revanșă după eșecul din tur

Partida tur, disputată la Suceava pe 22 septembrie 2025, a fost una spectaculoasă și bogată în goluri. Gazdele s-au impus cu 39-37, după ce la pauză SCM Politehnica Timișoara conducea cu 18-17. Finalul a aparținut însă sucevenilor, care au gestionat mai bine ultimele minute.

Meciul de duminică reprezintă, astfel, nu doar o confruntare directă pentru puncte importante în clasament, ci și o oportunitate de revanșă pentru timișoreni în fața propriilor suporteri.

Partida va fi transmisă în direct de postul de televiziune Pro Arena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.