Un accident rutier în lanț a avut loc sâmbătă, 21 februarie 2026, în jurul orei 18:00, pe Calea Torontalului din municipiul Timișoara. În urma coliziunii dintre trei autoturisme, două persoane au fost rănite și transportate la spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Timiș, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea accidentului la intersecția drumului de legătură dinspre Calea Aradului cu Calea Torontalului.

Cum s-a produs accidentul

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit că un bărbat de 42 de ani conducea un autoturism dinspre Calea Aradului, iar la intersecția cu Calea Torontalului a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, care se deplasa dinspre Timișoara către localitatea Becicherecu Mic.

În urma impactului, autoturismul celui de-al doilea șofer a fost proiectat într-o altă mașină, condusă de un bărbat de 66 de ani, care circula dinspre Becicherecu Mic înspre Timișoara.

Două persoane au ajuns la spital

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto în vârstă de 66 de ani și a pasagerei acestuia, o femeie de 65 de ani. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul rutier de pe Calea Torontalului.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.