Timișoara își consolidează poziția pe harta europeană a turismului de afaceri, după ce a fost aleasă să găzduiască, în anul 2027, întâlnirea City Destination Alliance CVB Expert Meeting, un eveniment de referință pentru industria internațională a conferințelor și evenimentelor.
Peste 60 de specialiști din întreaga Europă, reprezentând birouri de convenții, organizații de management al destinațiilor și instituții turistice majore, se vor reuni timp de două zile în capitala Banatului pentru a discuta strategii de atragere a conferințelor, congreselor și evenimentelor internaționale cu impact economic ridicat.
În statele cu turism dezvoltat, orașele dispun de birouri de convenții (Convention Bureaus – CVB), structuri specializate care au rolul de a promova destinația și de a convinge organizațiile internaționale să își desfășoare evenimentele în respectivele locații. Acestea generează fluxuri importante de vizitatori, ocupare hotelieră ridicată și venituri consistente pentru economia locală.
Evenimentul din 2027 va fi a doua ediție a acestui format de întâlnire, după debutul organizat la Graz, Austria, în ianuarie 2026. Participanții vor aborda provocările actuale ale industriei MICE (Meetings, Incentives, Conferences, Exhibitions), vor analiza studii de caz de succes și vor dezvolta parteneriate profesionale la nivel european.
Potrivit Laurei Boldovici, manager Visit Timișoara, alegerea orașului ca gazdă a întâlnirii confirmă strategia pe termen lung a administrației locale și a organizației de management al destinației.
„În 2025, Visit Timișoara a realizat primul ghid din România dedicat organizatorilor de evenimente, care include săli de conferință, capacități de cazare și experiențe urbane. Aducerea celei mai importante întâlniri europene a managerilor de birouri de convenții la Timișoara demonstrează ambiția noastră de a transforma orașul într-un hub regional pentru întâlniri profesionale”, a declarat aceasta.
La reuniunea din ianuarie 2027 sunt așteptați directori ai organizațiilor turistice din capitale europene, reprezentanți ai instituțiilor Uniunii Europene, precum și experți din cadrul unor companii globale de turism și evenimente.
Până atunci, Timișoara face deja pași concreți în direcția consolidării turismului de afaceri. Între 28 și 30 ianuarie, orașul va găzdui prima vizită de lucru internațională a agenților de turism de afaceri din România, Ungaria și Serbia. La invitația OMD Timișoara, aceștia vor evalua hoteluri și spații de întâlnire, cu scopul de a integra oferta locală în circuitul regional al conferințelor și congreselor.
Visit Timișoara este, în prezent, singura organizație din România membră a alianței City DNA, una dintre cele mai influente rețele europene de specialiști în promovarea și managementul destinațiilor turistice. Alianța reunește peste 160 de orașe europene și are un rol activ în conturarea politicilor și strategiilor de turism ale Uniunii Europene.






