Prețurile carburanților au înregistrat o nouă creștere semnificativă începând cu 1 ianuarie, ca urmare a aplicării noilor accize impuse de stat. Majorarea se resimte la nivel național, iar Timișoara nu face excepție, șoferii fiind nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunar pentru fiecare litru de benzină sau motorină.
Potrivit datelor din teren, înainte de intrarea în vigoare a noii accize, prețul motorinei în Timișoara era în jur de 7,45 lei pe litru, iar benzina se vindea cu aproximativ 7,20–7,21 lei. După aplicarea noilor taxe, cel mai ieftin litru de motorină poate fi cumpărat cu 7,76 lei la stația Socar de pe Calea Aradului, în timp ce la celelalte stații din oraș prețul ajunge la aproximativ 7,78 lei pe litru.
Și benzina a cunoscut o scumpire consistentă, de aproximativ 34 de bani pe litru. Astfel, prețul a urcat de la 7,21 lei la 7,55 lei la stația menționată anterior și pornește de la 7,57 lei pe litru în restul rețelelor de distribuție din municipiu.
Creșterea prețurilor vine într-un context economic tensionat, în care statul mizează tot mai mult pe majorarea taxelor pentru a acoperi deficitul bugetar. Deși România produce combustibili și dispune de resurse de țiței, lipsa unor reforme structurale în sectorul energetic și fiscal se reflectă direct în costurile suportate de consumatori.
Conform analizelor recente, prin introducerea noii accize, carburanții din România au ajuns să fie mai scumpi decât în alte 19 state europene. În prezent, peste jumătate din prețul plătit la pompă pentru benzină și motorină reprezintă taxe și accize virate către bugetul de stat. Specialiștii avertizează că aceste majorări nu se vor opri la pompă, ci se vor regăsi și în prețurile produselor de la raft, prin creșterea costurilor de transport și distribuție.





