Timișoara bifează o premieră națională: primul cinema rooftop din România este gata de lansare. Terasa cinematografului Studio, din centrul orașului, va găzdui începând din acest weekend proiecții de film în aer liber, într-un spațiu spectaculos, amenajat chiar pe acoperișul clădirii.
Cinematograful Studio, reabilitat cu fonduri de peste 5 milioane de euro și redeschis în decembrie 2024, oferă deja două săli moderne de proiecție – una cu 200 de locuri și alta cu 64. Proiectul de modernizare a inclus și un spațiu neconvențional, gândit special pentru proiecții sub cerul liber.

„Suntem gata să inaugurăm terasa de pe acoperișul Cinema Studio. E, probabil, singurul rooftop cinema din România. Vom avea proiecții în fiecare weekend – vineri, sâmbătă și duminică – începând cu ora 21.00. Filmele vor rula la lăsarea serii, în jurul orei 21.30”, a declarat Ioana Dragomirescu, managerul rețelei de cinematografe a Primăriei Timișoara.

Deschiderea oficială are loc în acest weekend, cu Festivalul de Scurtmetraje Très Court, organizat în parteneriat cu Institutul Francez. Filmele sunt scurte, majoritatea de patru minute, dar deja au stârnit interesul publicului – proiecția de vineri este sold out, însă mai sunt locuri disponibile pentru sâmbătă și duminică.
„Cinema Studio este un proiect născut din colaborarea cu comunitatea locală și cu asociațiile culturale din Timișoara. Redeschiderea acestui spațiu a fost doar începutul. Acum activăm fiecare colț al clădirii, iar terasa de pe acoperiș devine o nouă atracție pentru cinefili”, mai spune Ioana Dragomirescu.

Terasa are o capacitate de 80 de locuri, accesul se face direct cu liftul de la parter, iar biletele pot fi cumpărate online sau de la fața locului. În curând, va fi deschis și barul de pe acoperiș, pentru o experiență completă de cinema sub cerul liber.




