Fosta fabrică de spumă poliuretanică Spumotim de pe calea Stan Vidrighi (Buziașului), închisă în urmă cu câțiva ani, a fost demolată. Conform panoului de pe șantier, cei de la Constructim au la dispoziție, conform autorizației de construire, 24 de luni pentru a desființa construcțiile fabricii: din 5 noiembrie 2024 până în 5 noiembrie 2026. La cum arată deja întreaga zonă, lucrările se vor încheia destul de repede.
Printre proprietarii terenului sunt și cei din grupul Dedeman, care au de gând să deschisă acolo un nou magazin, după ce au renunțat la planul inițial de construi lângă IKEA. De asemenea, în zonă urmează să se dezvolte și un cartier de blocuri.

Spumotim a fost înființată în 1971 și a fost prima fabrică din România care a produs spumă poliuretanică. În 1994, a fost privatizată prin metoda MEBO. O parte din activitatea fabricii fusese cedată americanilor de la Johnson Controls, care au produs aici spume poliuretanice pentru industria auto. Activitatea acesteia fusese închisă cu mulți ani în urmă, iar o parte dintre spațiile de la Spumotim erau închiriate pentru diferite afaceri.




Sursa foto-video Facebook/Dronat







