O temă actuală în educație –învățământul dual – a fost luată în discuție, marți, în cadrul conferinței desfășurate în Sala Senatului Universității de Științele Vieții “Regele Mihai I” Timișoara (USVT), unde a avut loc evenimentul pe tema “Cercetarea și colaborarea în practica studenților”. Compania Maxagro și USVT au anunțat un nou parteneriat de colaborare subliniind valoarea inegalabilă a parteneriatelor dintre universități și mediul privat în pregătirea studenților, a internship-urilor și burselor.

Două domenii mari în care activează Maxagro

“Grupul Maxagro activează în două mari domenii – agricultură și construcții, agricultura fiind core-business-ul grupului, pentru că este și cel cu care am pornit. Am început cu 5 hectare și astăzi am ajuns la peste 12.000 de hectare și o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de euro. Sloganul nostru este Performanță din 1993, ceea ce definețte foarte bine scopul nostru, acela de a face performanță. Și vrem să facem asta investind în educație, cercetare și digitalizare. De accea suntem implicați în aceste proiecte și parteneriate, deoarece considerăm că acesta este viitorul”, a spus la conferință, Alexandra Zifceak, manager al grupului Maxagro.

Practica și internship-ul pentru viitorii profesioniști

La eveniment au luat parte rectorul USVT, prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu, prorectorul conf.univ.dr. Petru Mergheș, responsabili cu proiectele din domeniul cercetării universitare, dar și studenți. “Pentru universitatea noastră, definită ca universitate antreprenorială, acest parteneriat este foarte important. Astăzi, aici, aș dori să vorbim despre învățământul dual, despre internship în cadrul instituțiilor publice sau al companiilor private.

Apreciez foarte mult deschiderea companiei Maxagro și, în cadrul acestui parteneriat-model cu zona privată, ne dorim să dezvoltăm tot mai mult acest învățământ dual și să transmitem o invitație și altor companii din vestul țării de a ni se alătura pe această parte de susținere a cercetării din finanțări private și pentru a susține generația tânără prin internship și practică” , a spus prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul USVT. Compania Maxagro este una dintre cele mai mari companii din agribusiness din Banat și desfășoară activități pe zona de construcții și agricultură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.