Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la toate punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.ro, începând cu 26 aprilie 2024.

Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la nivel național, privind rezultatele manageriale notabile și cuantificabile din diferite domenii de activitate din România – afaceri, educație, cultură, cercetare,  administrație publică, resurse umane etc. – înregistrate pe durata anului precedent.

Teatrul Național din Timișoara măsoară excelența în parametri de o altă amploare decât cifrele: în beneficiul adus comunității în întregul său, în formarea unei comunități reunite în jurul Culturii și al profesionalismului, în crearea unui spațiu de reflecție, de implicare și de schimbare care, pe termen lung, dezvoltă conștiințe, atitudini, asumare. Prin toate inițiativele sale, de la spectacole la reconfigurarea sa, Teatrul Național investește prin acțiunile sale teatrale  într-un un viitor pentru toți membrii societății. Numeroasele realizări înregistrate în mandatele Adei Hausvater la Teatrul Național din Timișoara au la bază principiile profesionalismului, ale performanței și ale conștiinței. Managementul său își asumă de aproape două decenii responsabilitatea formatorului – de public de teatru, dar și de profesioniști, atât la nivel artistic, cât și în ceea ce privește meseriile din spatele scenei, ca o pepinieră pentru viitor.

„Teatrul Național din Timișoara s-a făcut remarcat  și în 2023 prin entuziasmul pe care spectacolele noastre, realizările noastre îl generează tuturor celor din sala de spectacol, preocupați de subiectele pe care le punem în discuție prin spectacolele Teatrului Național, de diferitele formule estetice pe care le propunem și ni le asumăm, de felul în care insistăm în fiecare moment să ne facem, fiecare, meseria cel mai bine și să fim, individual și colectiv, cât mai performanți. Sunt foarte bucuroasă că am construit o echipă de succes în care principalul criteriu îl reprezintă realizarea proiectului de management al Teatrului Național în termenii profesionalismului, creativității și competenței pentru că performanță înseamnă creație, nu execuție. Principalul obiectiv pe care l-am împărtășit cu echipa Teatrului Național de-a lungul acestor mandate a fost redefinirea Teatrului Național din Timișoara în plan local, național și internațional, printr-un sistem de management inovativ, deschis, emancipat și actual bazat pe aceste principii. Teatrul răspunde paradigmei sociale cu metoda proprie. Viața fiecărui om este neprețuită. Istoria umanității se datorează tuturor eroilor, cunoscuți și infinit mai mulți necunoscuți, care au păstrat temeinic modelul individual al pasiunii, al implicării, al profesionalismului și al conștiinței”, a declarat Ada Hausvater.

Gala Capital Excelența în Management a reunit peste 150 de specialiști din diferitele domenii de activitate luate în discuție în alcătuirea clasamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.