Astazi, a fost facuta publica lista spitalelor si centrelor de sanatate care vor primi bani prin Programul National de Redresare si Rezilienta, anunță Alfred Simonis, șeful interimar al Camerei Deputaților. Spitalul Judetean Timisoara, Municipalul, Spitalul Clinic CF, Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul de Copii Louis Turcanu, dar si unitatile sanitare din Deta, Faget, Jimbolia, Sannicolau Mare si Gataia, precum si Centrul de la Buzias au depus proiecte pentru finantarea digitalizarii.

„Dezvoltarea sistemului informatic este normalitate. Acea normalitate pe care ne-o dorim cu totii si pe care o admiram in spitalele occidentale. Digitalizare inseamna softuri performante, care nu dau erori, inseamna achizitionarea de aplicatii informatice functionale. In final, inseamna un management clinic al fiecarui pacient care intra in unitatea sanitara, o crestere a eficientei operatiunilor medicale, dar si un control mai riguros al medicamentelor administrate, implicit o reducere a costurilor medicale.

Simonis, discuții cu majoritatea managerilor de spitale din județ

Cu majoritatea managerilor de spitale am discutat pe aceasta tema si cu totii am fost de acord ca este nevoie de implementarea cat mai rapida a acestei digitalizari, si asta cu atat mai mult cu cat ea permite realizarea unor abordari complexe interdisciplinare, dar si, de exemplu, mentinerea acreditarii spitalelor. Totodata, da posibilitatea instalarii si gestionarii unor programe de siguranta care sa impiedice atacurile cibernetice, asigurand securitatea informatica a datelor medicale” spune Alfred Simonis, într-o postare pe Facebook.

Parlamentarul timișean îi asigură de tot sprijinul dânsului și în continuare, punctând că „schimbarea in bine a sistemului de sanatate a fost cel mai important obiectiv al meu ca parlamentar”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.