Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei persoane, în vârstă de 64 ani, dispărută din Timișoara, județul Timiș.
În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, TELESCU EVA ar fi plecat voluntar de pe strada Călătorilor din Timişoara într-o direcție necunoscută, iar până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1,60 metri, 78 de kilograme, păr blond făcut permanent.
Îmbrăcăminte: geacă albastră cu glugă, pantaloni negri și pantofi crem.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.