La Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie a organizat în cursul zilei de ieri un curs altfel: „În căutarea demnității” – susținut de cunoscutul sociolog Gelu Duminică, împreună cu faimosul taraf condus de Marian Bătănași (Mexicanu).

Evenimentul a început prin a oferi o perspectivă istorică a identității culturale rome, pornind de la perioada de robie, deportare și eliberare, până în prezent. Pe lângă această trecere în revistă a istoriei, s-au adus în discuție și alte teme de interes major.

Un subiect special abordat a fost rolul muzicii etniei rome în societatea românească. S-a dezbătut modul în care muzica romă a influențat și a fost influențată de cultura românească. De asemenea, s-au adus în discuție prejudecățile moștenite de-a lungul generațiilor cu privire la această etnie și modul în care acestea au impact asupra comunității rome.

Evenimentul a fost animat de muzica lăutărească, cântată în acest curs deschis într-o varietate de stiluri vechi și noi. Prin intermediul unei analize comparative, publicul a putut să se bucure nu doar de experiența muzicală, ci și să înțeleagă cum muzica influențează și conectează comunitatea, care este direct proporțională cu “limba” în care e cântată și artistul care o interpretează. Scopul suprem al muzicii nu este altul decât acela de a depăși barierele și prejudecățile interculturale. Muzica servește ca mijloc de promovare a armoniei culturale și a conviețuirii între indivizi, indiferent de originea lor culturală. Puterea muzicii constă în capacitatea sa de a depăși barierele lingvistice și de a facilita conexiuni autentice între oameni proveniți din diverse culturi. În încheiere, studenții au celebrat această diversitate și această armonie interculturală printr-o horă, o coregrafie ce a prin viață chiar în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.