La data de 12 octombrie 2023, în jurul orei 17:24, pe strada Oltului, din localitatea Chișoda, a avut loc un accident rutier soldat cu 4 victime.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie, în vârsta de 37 de ani, ar fi condus un autoturism, pe strada Oltului, din localitatea Chișoda, iar la intersecția cu strada Primăverii, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 20 de ani.
În urma impactului, au rezultat 4 victime, respectiv femeia de 37 de ani și pasagerul acesteia, un minor, în vârstă de 1 an, precum și conducătorul autoturismului, în vârstă de 20 de ani și pasagerul acestuia, un bărbat de 48 de ani.
Cele 4 persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din nefericire, femeia în vârstă de 37 de ani a decedat la spital, în continuare cercetările urmând a se efectua pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.