Alfred Simonis, deputat de Timiș și liderul grupului PSD din Camera Deputaților, a declarat pentru G4Media că o femeie care apare pe o listă cu colaboratorii partidului extremist AUR a fost prinsă miercuri la controlul obligatoriu de la intrarea în sediul Parlamentului cu patru gloanțe. Numele femeii este Elena Ariadna Cîrligeanu, a declarat Simonis. Potrivit unui comunicat AUR, ea figurează că membru al Biroului Național de Conducere al partidului.

”E vorba de o doamnă care apare în fiecare săptămână pe o listă cu mai mulți colaboratori AUR, la controlul de azi dimineață s-au găsit patru cartușe letale în geanta sa. Acum e la secția de poliție, s-a deschis un dosar penal, se fac cercetări pentru a se verifica dacă gloanțele sunt pentru o armă care ar fi fost introdusă de altcineva în Parlament”, a declarat deputatul de Timiș, Alfred Simonis.

Deputatul Alfred Simonis despre AUR

”Acest partid are o abordare extremistă, nici măcar nu mai vorbim de un comportament ca pe stadioane. Așa a început Hitler în anii 30. Deputatul PSD a anunțat că a propus pe grupul biroului permanent al Camerei suspendarea accesului în clădire pentru cei fără legitimație, dar grupul AUR se opune unui astfel de demers.

Femeia a declarat la poliție că ar fi luat gloanțele de la un exercițiu de tragere și că acestea nu sunt letale.

”Referitor la incidentul din această dimineață, facem precizarea că persoana în cauză este colaboratoare a Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Conform procedurilor legale, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție”, a anunțat miercuri biroul de comunicare al Camerei Deputaților.

Consiliera AUR a declarat la audieri că a primit gloanțele de ziua ei de la un prieten și voia să le facă breloc, potrivit informațiilor G4Media. E vorba despre patru proiectile provenite de la cartușe letale pe care Elena Ariadna Cîrligeanu le afla în buzunarul exterior al gecii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.