Noul cabinet, inaugurat la Resita, este deservit de un medic specialist oncolog. Consultatiile sunt gratuite, in baza contractului cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Caras-Severin. Programul de functionare este zilnic de la 8.00 la 16.00. “Acesta este primul pas pe care l-am facut pe calea extinderii activitatii Asociatiei OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp. Va urma infiintarea si a altor asemenea Ambulatorii destinate pacientilor oncologici pentru ca ne dorim se ajungem cat mai aproape de pacienti. Activitatea Asociatiei OncoHelp este, de fapt, una regionala, chiar daca, pana acum, s-a desfasurat doar in Timisoara. Si asta pentru ca avem pacienti din intreaga regiune de vest a tarii. Odata cu deschiderea cabinetului din Resita, ii scutim pe pacientii oncologici de un drum de 100 de km doar pentru un consult initial sau pentru eliberarea unor documente ori pentru realizarea unor proceduri care nu necesita terapii ce pot fi facute doar in centrul nostru din Timisoara. Ne dorim ca, in viitor, sa dezvoltam o retea de asemenea cabinete in mai multe judete din vestul tarii, astfel incat sa ajutam pacientii sa beneficieze de consulturi de specialitate cat mai aproape de domiciliile lor”, spune dr. Valeriu Boruga – manager Asociatia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Cei mai multi dintre pacientii din Caras-Severin care sunt tratati in Centrul OncoHelp de la Timisoara sufera de cancer de colon, iar aproape un sfert de cancer de san si de stomac. “Aproape 15 la suta dintre pacientii care ajung la noi sunt din Caras-Severin. Nu putini sunt cei care vin pentru consultul initial oncologic, nu doar pentru tratament, pentru radio sau chimioterapie. Prin deschiderea acestui cabinet la Resita vrem ca, pentru acea prima intalnire cu medicul oncolog, pacientii sa nu mai fie nevoiti sa vina la Timisoara”, spune prof. dr. Serban Negru – presedinte Asociatia OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Sediul cabinetului, care functioneaza in regim de Ambulatoriu, este in Resita, str. Spitalului nr. 36, etaj 1, cam. 120. Programari se pot face la nr. de telefon 0355409469, de luni pana vineri intre 08.00 si 16.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.