Un bărbat a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat într-un sens giratoriu din Timișoara
Potrivit primelor declarații ale polițiștilor, o mașină s-a răsturnat într-un sens giratoriu de pe șoseaua care iese din Timișoara spre Moșnița Nouă, după ce șoferul în vârstă de 66 de ani a pierdut controlul volanului.
În urma celor întâmplate a rezultat rănirea bărbatului care a fost ulterior transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
„Un bărbat, în vârstă de 66 de ani, a condus un autoturism pe strada Calea Buziașului, dinspre Timișoara înspre localitatea Moșnița Nouă, iar la sensul giratoriu din dreptul străzii Magnoliei a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Timiș.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.







