Noul proiect realizat de Colterm urma să fie finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență, și prevedea dezvoltarea și diversificarea capacităților de producție a energiei electrice și termice pentru orașul Timișoara.
Proiectul care implica înlocuirea treptată a gazului cu combustibil regenerabil, “Instalație de producere a hidrogenului la CET Sud Timișoara”, a fost însă respins din motive care țin aparent de birocrație.
În urma eșecului Colterm, au apărut reacții din partea membrilor consiliului local. Consilierul local Pro România, Roxana Iliescu, s-a arătat dezamăgită de modul în care a fost tratat proiectul Colterm de actuală administrație.
„Marele program de investiții demarat de Colterm în acest an în vederea dezvoltării și diversificării capacităților de producție a energiei electrice și termice a început cu un mare EȘEC!!
Astfel, proiectul “Instalație de producere a hidrogenului la CET Sud Timișoara”, depus de SC Energyprod Sunny SRL (al cărui asociat unic este Colterm SA) în cadrul PNRR Pilonul 1 Tranziția verde submăsura 2.2 Sprijinirea investițiilor în construirea capacității pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză, a fost RESPINS!
Proiectul prevedea atragerea a 20.224.626,60 lei în vederea punerii în funcțiune a unei instalații de electroliză pentru obținerea de hidrogen verde la CET Sud Timișoara, respectiv a unui combustibil regenerabil. Implementarea acestui proiect avea obiectiv înlocuirea treptată a gazului. Mai mult decât atât, “funcționarea pe H2 ar elimina obligația achiziției de Certificate de CO2, pentru energia electrică și termică produsă în cogenerare de înaltă eficiență” (extras din Adresa Colterm nr 16385/26.07.2022).” a declarat Roxana Iliescu.
Motivul conform căruia proiectul a fost refuzat, a fost reprezentat de faptul că documentațiile depuse au fost incomplete. Acest motiv nu a rămas fără replică din partea consilierului local, Roxana Iliescu, care are semne de întrebare cu privirea la acesta: „ Ca să realizați penibilul situației și să aveți o idee a seriozității cu care tratează oamenii ăștia viitorul termiei (cum le place lor să spună) în Timișoara, vă spun faptul că dosarul a fost respins din cauza depunerii unei documentații incomplete!”, a declarat acesata pe facebook.