Comisia de negociere a Consiliului Județean Timiș alături de Consiliul Local Timiș, pare că a găsit o soluție pentru deblocarea proiectului parcării supraetajate care se dorește a fi construită în centrul orașului. În această direcție, municipalitatea își va ceda partea din teren, în schimbul căreia va primi cinci hectare în apropierea Timișoarei, planul fiind ca acolo să fie amenajată o nouă pepinieră pe care vor crește arborii și plantele perene de plantat în oraș.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz a transmis: „Am insistat ca situația să fie discutată în cadrul acestei comisii și mă bucur că în sfârșit, după ani de blocaj și luni de zgomot politic inutil, aceasta a fost deblocata cu o soluție elegantă. Parcela de teren pe care o deține Primăria în zona centrală va fi dată la schimb pe un teren de 5 hectare în apropierea Timișoarei, detaliile urmând a fi stabilite. Consiliul județean va putea merge înainte cu o parcare multietajată pe un teren lângă Piața Operei, care va fi în folosul tuturor timișorenilor. Actuala pepinieră a orașului, gestionată de Horticultura, este o rămășiță a vechii pepiniere unde odinioară creșteau sute de soiuri de plante. Terenul a ajuns, prin căi destul de dubioase, în proprietate privată și orașul nu mai are un teren care să se preteze pentru pepinieră. Cu acest schimb, Timișoara va avea din nou posibilitatea de a-și produce plantele și florile care se plantează în oraș și să reînvie tradiția creării de noi soiuri. Mulțumesc membrilor comisiei că au ajuns la un acord – președinte din partea Municipiului Timișoara este viceprimarul Cosmin Tabără – și sper să concretizeze detaliile în cel mai scurt timp”.

Așadar, dacă soluția propusă de comisie va fi acceptată de ambele părți, va urma aprobarea prin vot de către CJT și CLT a schimbului de terenuri. Demararea proiectului va începe după exprimarea voturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.