Pentru autostrada A9 Timişoara – Moraviţa, în luna iunie, la Timişoara, a fost semnat acordul dintre România şi Serbia pentru stabilirea conexiunii autostrăzii Timişoara – Moraviţa cu drumul de mare viteză Belgrad – Vatin. Elaborarea studiului de fezabilitate necesar construcţiei autostrăzii Timişoara – Moraviţa se află în derulare şi va fi finalizat în această toamnă, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor din guvernul Ciucă, pe Facebook.
„A fost finalizată analiza multicriterială 2, pentru definitivarea traseului. A fost obţinut certificatul de urbanism, iar în prezent se realizează investigaţii geotehnice. În 2023 se va lansa licitaţia şi pentru construcţia acestei autostrăzi. Aceasta este realitatea incontestabilă a evoluţiei proiectelor de infrastructură (…)”, a transmis Sorin Grindeanu pe reţeaua de socializare după ce fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, a scris că guvernarea incompetentă PNL-PSD „a dat de gard” cu singurul proiect din PNRR.
Grindeanu nu a rămas dator, ironizându-l pe fostul ministru al Transporturilor și actual președinte al USR :” Cătăline, rămâne cum ți-am mai spus! În 8 luni de mandat te-ai remarcat prin 4 lucruri:
1. Zero km de autostradă,
2. Ranga de la metrou,
3. Cablajele din birou ca să te înregistrezi singur (premieră absolută în domeniu),
4. 3 (trei) milioane de dolari în cont.
Atât și nimic mai mult” a comentat Grindeanu pe Facebook.