Pandemia de Covid-19 s-ar putea încheia în Europa odată cu varianta Omicron, care ar putea infecta 60% dintre europeni până în luna martie, a estimat duminică, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Europa, dr. Hans Henri P. Kluge.

„Este plauzibil ca regiunea să se apropie de sfârşitul pandemiei”, a declarat Hans Kluge pentru AFP, făcând totuşi un apel la prudenţă din cauza versatilităţii virusului. „Odată ce valul Omicron va înceta, va exista timp de câteva săptămâni şi câteva luni o imunitate generală, fie datorită vaccinului, fie pentru că oamenii vor fi imuni din cauza infecţiei şi, de asemenea, o scădere ca urmare a temperaturilor”, a estimat el.

Cu toate acestea, nu suntem într-o „eră endemică”, a subliniat oficialul OMS. „Endemic înseamnă (…) că putem prezice ce se va întâmpla, dar acest virus a surprins de mai multe ori. Aşa că trebuie să fim foarte atenţi”, a insistat Kluge. În Uniunea Europeană şi Spaţiul Economic European (SEE), această variantă care a apărut la sfârşitul lunii noiembrie, mai contagioasă decât Delta, este acum dominantă, conform agenţiei europene de sănătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.