S-a încheiat termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru proiectarea reabilitării termice a cinci corpuri de clădire de la Colegiul Tehnic “Henri Coandă”. Două firme au depus oferte pentru a obține acest contract. Primăria Municipiului Timișoara va începe evaluarea ofertelor și va desemna, în urma grilelor de punctare, firma câștigătoare pentru a realiza serviciile de proiectare.

Obiectivul de investiții prevede îmbunătățirea izolației termice a clădirilor și utilizarea de surse regenerabile de energie, prin reabilitarea fațadelor și montarea de panouri solare. Scopul este de a reduce costurile pentru energia termică necesară funcționării instituției.

Lucrările vizează clădirea colegiului (inclusiv laboratoarele), internatul, atelierul, cantina și sala de sport. Conform documentației tehnice, aprobată de Consiliul Local, reabilitarea va determina scăderea consumului de energie şi reducerea semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon.

Municipiul Timișoara a aplicat pentru o finanțare prin Fondul de Mediu pentru a acoperi o parte din costurile necesare acestei investiții. Valoarea totală estimată a proiectului „Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții şi instalații la Colegiul Tehnic „HENRI COANDĂ” este de 22,9 milioane de lei.

Articolul precedentTrotuare, piste de biciclete și spații verzi pe câteva străzi din partea de nord a Timișoarei
Articolul următorAl treilea tramvai Bozankaya a ajuns la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.