Conform împărtelilor făcute de noua coaliție de guvernare formată din PSD, PNL și UDMR în județele în care președintele Consiliului Județean este dat de PNL, prefectul județului va fi numit din rândurile PSD. Iar în județul Timiș, președinte al CJT este liberalul Alin Nica, deci postul de prefect ar reveni, conform calculelor făcute la București, celor de la Partidul Social Democrat.

Până zilele trecute nu se știa însă numele celui care va ocupa funcția de prefect și nici organizația din care ar face parte: putea fi de la PSD Timișoara sau de la PSD Timiș. Numele lui Mihai Ritivoiu, actualul președinte al PSD Timișoara a fost vehiculat în ultimele două săptămâni iar aseară s-a și luat decizia nominalizării acestuia.

„Membrii Biroului Permanent Județean al PSD Timiș s-au întrunit, astăzi, într-o ședință de lucru, în cadrul căreia a fost votată în unanimitate propunerea pentru poziția de Prefect al județului Timiș. Propunerea PSD pentru această poziție este Mihai Ritivoiu, președinte al PSD Timișoara.” a transmis PSD Timișoara într-un comunicat de presă.

Funcția de prefect ar putea fi o trambulină pentru alegerile din 2024, Mihai Ritivoiu având șanse mari (dacă se va descurca onorabil în funcția de prefect al județului) să candideze și la funcția de primar al Timișoarei. Ar mai fi câteva probleme de rezolvat, dar în cei aproape trei ani rămași până la alegeri, acestea se pot rezolva. Iar funcția de prefect i-ar da un plus de imagine lui Ritivoiu, acesta putându-se contra în media de pe picior de egalitate cu Dominic Fritz și Alin Nica, probabil principalii contracandidați în 2024.

După numirea în funcția de prefect al județului Timiș, Mihai Ritivoiu va fi nevoit să demisioneze din funcția de consilier județean, locul acestuia fiind luat de următorul aflat pe lista PSD la alegerile județene, Alexandru Iovescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.