Partea de nord a orasului Timisoara este paralizata la orele de varf. Lucrarile de pe Bld. Cetatii si noua asfaltare inceputa pe Calea Torontalului fac ca traficul in intreaga zona de nord a Timisoarei sa fie efectiv blocata.

Pe cele doua bulevarde mentionate traficul se desfasoara pe o singura banda pe sens, iar faptul ca nu exista rute alternative (si nici pasajul Solventul) duc la gatuirea traficului in zona Iulius Mall / Aradului / Torontalului / Circumvalatiunii. Dar alaturi de acestea vor fi blocate de ambuteiaje si Pasajul Iulius Mall, Popa Sapca, Gh. Lazar si Cetatii. In cursul zilei de ieri, locuitorii orasului au raportat pe retelele sociale cozi kilometrice si timpi care ajungeau pana la o ora de mers cu masina intre Selgros si str. Miresei, de exemplu.

Lucrarile de asfaltare pe Calea Torontalului vor mai dura inca 4 zile, timp in care deranjul in trafic s-ar putea sa fie la fel de mare in zona de nord a Timisoarei, tinand cont si de lucrarile ce se desfasoara pe Cetatii. Daca circulati cu mijloacele de transport in comun, nu uitati ca si acestea raman blocate in trafic alaturi de restul masinilor (singurele mijloace de transport care ar fi eficiente ar fi tramvaiele, dar traseul liniei 4 a fost preluat de autobuze temporar in zona de nord.

Ce rute alternative sunt pentru a ajunge din nordul Timisoarei in Sagului sau Dorobanti?

In lipsa pasajului Solventul, la care se tot lucreaza (prin studii de fezabilitate, licitatii si clasicul ~maine ne apucam de el~) de vreo 12 ani, rutele alternative pentru a ajunge din nordul in sudul sau estul Timisoarei implica ocolirea acesteia. Pregatiti-va telefonul inainte de drum, instalati Google Maps si activati traficul in timp real (sau Waze daca vreti) si urmati rutele de mai jos daca nu vreti sa va goliti rezervorul in aceasta dimineata si/sau seara in Timisoara. Sau in urmatoarele 4 zile.

Astfel, daca vreti sa ajungeti din nordul (Aradului, Torontalului) in estul orasului (Lugojului, Uzina de Apa) va sfatuim sa faceti cale intoarsa spre centura Timisoarei si sa mergeti pe ea de la Mahle pana la terminarea ei, pe Calea Lugojului/DN. Sau pana la giratoriul de la Jumbo. O veste buna pentru viitor este ca s-a inceput lucrul la asfaltarea strazii Constructorilor, parte a Inelului IV de circulatie.

Daca vreti sa ajungeti din Calea Lipovei, Aradului sau Torontalului in zona de sud a orasului (Sagului, Steaua, Dambovita) puteti folosi sensul giratoriu de la Ikea pentru a va intoarce pe centura mica (Aradului-Torontalului) apoi sa mergeti spre Mehala pe Grigore Alexandrescu iar in Mehala sa cotiti dreapta spre Sacalaz. La iesirea din Sacalaz urmati directia Sanmihaiu Roman – Utvin – Comtim – Freidorf/CET Sud pentru a ajunge in locul dorit. Chiar daca veti face cu peste 20km in plus, veti economisi cel putin 40 de minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.