Noul director interimar al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara este Camelia Mingasson, un profesionist cu o vastă experiență în managementul proiectelor culturale.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a semnat dispoziția de numire în funcția de director interimar al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara a doamnei Camelia Mingasson. Absolventă a Facultății de Litere a Universității de Vest din Timișoara și a Masterului în Management Cultural European, în cadrul Universității Paris 8, Camelia Mingasson este, din 2009, președinte al Asociaţiei Culturale Kratima din Timişoara, unde coordonează proiecte culturale și educaționale de anvergură. De asemenea, competența ei este amprentată de varii experiențe profesionale: evaluator de proiecte la Administrația Fondului Cultural Național, în anul 2020, impresar, în cadrul Agenţiei de Impresariat Artistic „Caroline Martin Musique”, din Paris, în 2004-2005, coordonator al departamentului cultural al Centrului Cultural Francez, în perioada 1996-2002.

„Propunerea, total neașteptată, a primarului Timișoarei, mă onorează și mă responsabilizează. Casa de Cultura este o instituție care are o contribuție importantă la promovarea valorilor culturale ale Timișoarei și ale Banatului, dar și la exprimarea acestora în context european”, a transmis Camelia Mingasson. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că experiența și profesionalismul doamnei Camelia Mingasson au fost criteriile care au stat la baza acestei numiri.

„Casa de Cultură a Municipiului Timișoara poate și trebuie să rămână un sprijin al comunității culturale timișorene, atât de încercată în acest an. Plecarea dintre noi a prof. Pavel Dehelean a lăsat un gol imens. Experiența doamnei Mingasson în coordonarea și evaluarea proiectelor culturale de anvergură este o garanție că această instituție este pe mâini bune până la organizarea concursului”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Interimatul directorului Casei de Cultură a Municipiului Timișoara va fi pe o perioadă de maxim 120 de zile, timp în care va fi organizat un concurs pentru ocuparea acestei funcții.

Ce studii are Camelia Mingasson?
-2003-2004 -Universitatea Paris VIII, Institutul de Studii Europene, Master (DESS) „Management cultural european”;
-2003- Camera de Comerţ şi Industrie din Paris, Franceza în Afaceri, Diploma DFA2;
-2002, „Maison des Cultures du Monde”, Paris ; Stagiu „Courants”;
-2001, Camera de Comerţ şi Industrie din Paris, Franceza în Afaceri, Diploma DFA1;
-1991-1996, Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Licenţiat în Franceză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.