Primăria Municipiului Timișoara a lansat, în cursul acestei săptămâni, un nou instrument menit să transparentizeze serviciile publice furnizate locuitorilor. Atât vehiculele de deszăpezire, cât și cele de salubrizare, de acum pot fi urmărite în permanență în timp real, la adresa: www.primariatm.ro/mediu-2/#curatenie. Cetățenii pot urmări acolo numărul și tipul vehiculului, traseul parcurs și viteza cu care a circulat.
Dacă observați neconcordanțe între aceste date și datele reale din teren, vă rugăm să ne transmiteți sesizarea pe aplicația Primăria Timișoara sau pe site-ul primăriei, la adresa www.primariatm.ro/sesizari-si-reclamatii,secțiunea „Străzi și trotuare”, cu o poză și indicând locul unde a fost făcută.
Pregătiți de noul val de vreme rea
Mijlocul lunii februarie a adus și în Timișoara un nou val de vreme rece, cu precipitații mixte. Primăria Municipiului Timișoara este în permanentă legătură cu reprezentanții firmei Brantner, care deține contractul de salubrizare și deszăpezire în orașul nostru, pentru a ne asigura că reacționăm rapid în caz de polei.
Stocul de material antiderapant și degivrant a fost completat cu 226 tone de sare, iar pentru perioada următoare nevoile sunt acoperite. De asemenea, compania are pe stoc clorură de calciu în vederea preparării soluției de clorură, stația de dozare este pornită și testată ca să poată fi pregătite cantitățile necesare, în funcție de consum. Clorura de calciu este foarte eficientă pentru acest gen de fenomene meteo, umiditate excesivă, urmată de o scădere bruscă a temperaturilor până la -8/-9 grade Celsius, cât estimează ANM.
Strategia de intervenție curentă implică împrăștierea de material antiderapant și degivrant pe arterele principale și la intrările și ieșirile din oraș, concomitent în nord și sud. De asemenea, pe pasaje și poduri, se acționează cu clorură de calciu.
La această oră acționează pentru prevenție 4 utilaje mari pe arterele principale de acces în municipiu, iar 3 utilaje medii împrăștie material antiderapant și degivrant pe poduri, pasaje, splaiuri și artere principale din oraș.
Notă: urmărind site-ul Primăriei Timișoara, două din mașinile de curătenie stradală par a fi localizate tocmai în …. Bistrița, într-o curte privată (vezi imagini). În curtea unei case private, conform Google Maps. Să plătească oare timișorenii și serviciile de curățenie din Bistrița? Pentru că dacă mașinile respective (nr.4 si nr.6) ar fi fost în service, ele nu ar fi apărut pe site-ul primăriei, fiind inactive/stricate.













