Elon Musk, cofondatorul și directorul general al Tesla, printre altele, a devenit cel mai bogat om din lume, cu o avere, în valoare netă, de peste 185 miliarde de dolari, cu 1,5 miliarde de dolari mai mult decât Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care conducea acest clasament din 2017, într-un top Bloomberg.

Evoluția bogăției lui Musk în ultimul an marchează cea mai rapidă urcare în topul listei bogătașilor din istorie, spune CNBC. Elon Musk a început anul 2020 cu aproximativ 27 de miliarde de dolari și a fost doar printre primii 50 de oameni cei mai bogați.

În iulie 2020, lansarile reusite de SpaceX l-au adus pe Elon Musk peste Warren Buffett, pentru a deveni cea de-a șaptea cea mai bogată persoană din lume. În noiembrie 2020, Musk a trecut și peste Bill Gates, pentru a deveni a doua cea mai bogată persoană. În urmă cu trei săptămâni, averea lui Elon Musk urcase la un nou nivel record, înaintea includerii acțiunilor producătorului de automobile electrice TESLA în indicele S&P 500.

Averea netă a lui Musk a crescut atunci cu aproximativ 9 miliarde de dolari, după ce titlurile Tesla s-au apreciat cu circa 6%, la un nou maxim istoric post-divizare, de 695 dolari/unitate.

Anul trecut, acțiunile Tesla s-au apreciat cu peste 700% valoarea averii lui Musk crescând cu 139,7 miliarde de dolari în acest interval. Recent, ascensiunea de pe bursă a fost alimentată de așteptările privind creșterea cererii pentru titlurile companiei odată cu includerea acestora în indicele S&P 500. Acum, valoarea de piață a companiei a crescut la peste 730 miliarde de dolari.

Elon Musk detine in prezent compania SpaceX care probabil il va trece in acest an de 200 de miliarde, companie care in prezent opereaza zboruri regulatie in spatiu si are in plan trimiterea primilor oameni pe Marte in 2022. Totodata, Elon Musk are sistemul Starlink care a inceput sa ofere internet la viteze mari direct in spatiu – Starlink urmand a avea o retea de peste 12.000 de sateliti in urmatorii doi ani. Pe langa Tesla, companie ce a reusit anul trecut sa vanda peste 500.000 de autovehicule electrice, Elon Musk mai are si The Boring Company, o companie care propune crearea de autostrazi subterane in orasele mari si Neuralink, o companie care isi propunere cartografierea creierului uman si crearea unei interfete bionice cu acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.