Nicolae Robu a reușit performanța ca, în ciuda timișorenilor și opiniei publice, să-l mențînă pe Ioan Goia director al RATT ani buni. În ciuda miilor de timișoreni care se plângeau de proasta gestiune a troleibuzelor, autobuzelor și tramvaielor din Timișoara, de lipsa modernizărilor în gestiunea transportului în comun, de lipsa aerului condiționat vara și garniturilor reduse iarna, Robu l-a ținut în brațe și l-a răsplătit din plin de Goia .. pentru ca prietenii la nevoie se cunosc.
Iar atunci când nu s-a mai putut la RATT, fostul primar Nicolae Robu l-a pus în 2019 șef la SMTT – Societatea Municipală de Transport Timișoara, o societate căpușă în care majoritatea angajaților sunt șefi, dar care primește banii de la Primăria Timișoara, bani pe care ar trebui să îi împartă STPT (Societatea de Transport Public Timișoara) pentru abonamente și salarii. Și nu doar atât, Ioan Goia a decis ca în plină pandemie să pună lunar pe drumuri mii de timișoreni care au gratuități pe transportul în comun, obligându-i să își reactiveze cardul de călătorii lunar la punctele de distribuție ale STPT. Și asta în plină pandemie, atunci când toate autoritățile din România, de la președinte la premier și medici, îndeamnă românii să nu facă drumuri inutile.
Bineînțeles, prin contribuția celui mai slab director din istoria RATT ajuns acum director la SMTT (societate ce are în subordine STPT – fostul RATT) – Ioan Goia – toate recomandările medicilor, guvernanților și autorităților trebuie să fie ignorate lună de lună de beneficiarii gratuităților pe mijloacele de transport în comun. Și bineînteles, majoritatea beneficiarilor titlurilor de călătorie gratuite sunt pensionarii, care sunt și cei mai afectați de Covid-19. Vă redăm în rândurile de mai jos comunicatul remis de instituția condusă spre dezastru de Ioan Goia, SMTT:
”În urma adresei nr. 107/18.12.2020 transmisă de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Societatea Metropolitană de Transport Timișoara” către Societatea de Transport Public Timişoara, în conformitate cu „Regulamentul privind facilitățile acordate unor categorii de cetățeni și entități la transportul public prestat cu tramvai, troleibuz, autobuz și vapoare în aria de competență a Societății Metropolitane de Transport Timișoara”, toți beneficiarii de gratuități pe mijloacele de transport în comun ale Societății de Transport Public Timișoara se pot prezenta la punctele de vânzare de pe raza municipiului și din localitățile Ghiroda și Dumbrăvița, pentru încărcarea titlurilor de călătorie pentru anul 2021, după cum urmează:
- la toate punctele de vânzare a S.T.P.T. se pot prezenta elevii, studenții, pensionarii și cetățenii români care au împlinit vârsta de 70 de ani și nu au calitate de pensionari;
- la centrul de eliberare gratuități situat în Timișoara, pe bulevardul Dâmbovița, nr. 67, se pot prezenta restul categoriilor de cetățeni, inclusiv personalul entităților (Filarmonică, Teatrul Național de Stat Mihai Eminescu, Teatrul German de Stat etc);
Locațiile și orarul punctelor de vânzare ale titlurilor de călătorie sunt următoarele : P-ţa Traian, 6:00 – 21:30; P-ţa 700, 6:00 – 21:30; P-ţa Bălcescu, 6:00 – 21:30; Calea Buziaşului – AEM, 6:00 – 21:30; Gara Nord, 6:00 – 21:30; Torontalului, 6:00 – 21:30; Calea Şagului, 6:00 – 21:30; Calea Lipovei, 6:00 – 21:30; strada Cluj, 6:00 – 21:30; bulevardul Dâmboviţa, 6:00 – 21:30; Centrul de gratuități din bulevardul Dâmbovița, nr.67, 8:00 – 16:00; T. Grozăvescu (Posta Mare), 6:00 – 21:30; Modern, 6:00 – 21:30; Muzeul Corneliu Miklosi, 6:00 – 21:30; Ghiroda – Primarie, 7:00 – 15:00; Dumbrăvița – Primărie, 7:00 – 15:00; Calea Girocului, 6:00 – 21:30; Judeţean-McDonald’s, 6:00 – 21:30; Piața Mărăști, 6:00 – 21:30; Catedrala Mitropolitană, 6:00 – 21:30.
Pentru mai multe informații referitore la „Regulamentul privind facilitățile acordate unor categorii de cetățeni și entități la transportul public prestat cu tramvai, troleibuz, autobuz și vapoare în aria de competență a Societății Metropolitane de Transport Timișoara”, vă rugăm să accesați www.smtt.ro sau să apelaţi Societatea Metropolitană de Transport Timișoara la numărul de telefon 0356 881 343.
Totodată, vă informăm că utilizarea mijloacelor de transport fără titluri de călătorie valabile constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile legale.” încheie SMTT comunicatul de presă.
Aceasta este moșternirea lăsată de un primar incompetent: sute de milioane de lei datorie, societăți și regii conduse dictatorial, o administrație publică căpușată până la maxim de prieteni, rude și amante de interlopi, incapabilă de a se gestiona singură.



Mare hotoman Goia acesta
Si-a adus locotenentii pe langa el
Vreau sa vedem ce atitudine va lua domn primar
Ar trebuii sa il demita daca a facut tampenii si sa impuna alti sefi acolo
Eu as merge pe mana lui Supuran