Ionuț Nasleu, fost consilier personal al lui Nicolae Robu și director actual al Piețe SA Timișoara, societate aflată în subordinea Primăriei Timișoara, a fost exclus din Partidul Național Liberal pentru declarațiile antisemite și xenofobe făcute pe platforma de socializare Facebook după alegerile din 27 septembrie.
„Motivele excluderii sunt limbajul și atitudinea total necorespunzătoare față de largi categorii de persoane. Acestea nu sunt în spiritul și respectul pe care PNL le promovează. Atitudinile xenofobe sau extremiste nu se potrivesc cu direcția pe care noi dorim s-o imprimăm PNL. Suntem hotărâți să ne debarasăm de toți cei care nu respectă principiile și valorile PNL și care aduc atingere imaginii partidului”, a declarat Alin Nica, președintele interimar al PNL Timiș pentru tion.ro.
Nasleu va rămâne în continuare director la Piețe SA, societate din fruntea căreia nu vrea să plece deși demisia i-a fost cerută chiar din prima zi de mandat a primarului Fritz.







