Adrian Orza, consilier independent din Timișoara și candidat până ieri la funcția de primar al Timișoarei și-a anunțat retragerea din cursa electorală pe platforma de socializare Facebook. „Mi-am dorit o coaliție închegată administrativ, care să determine o schimbare în viața Timișoarei. O etichetez “coaliție administrativă” cu argumentul că , nu doar pentru mine, dar și pentru tot mai mulți cetățeni, doctrinele politice pălesc în față rânduielii administrației publice locale.
Oamenii își doresc o administrație flexibilă, dar profund serioasă. Administrația nu se poate construi cu lozinci, cu mesaje populiste generate de amatori. Nici cu povești inventate. Avem destule! Prin urmare, am salutat, la un moment dat, intenția unor lideri locali de a fi luat în considerare această dezbatere: Administrație sau politică.
Liderii partidelor din opoziție, din Timișoara, dar chiar și unii din rândul celor aflați la putere, afirmă, în discuțîi publice sau private, nevoia unei transformări profunde la Timișoara.
De aceea, fiind singurul ales ca independent, am considerat că am o obligație morală, susținut fiind de mai mulți lideri de opinie locali, să mă implic și să ajut la crearea unei coaliții administrative pentru alegerile locale. Știam că nu va fi ușor. Din păcate, partidele rămân încorsetate în calcule politice legate de propriul electorat și interese de grup. Sunt dificil de adus laolaltă pentru un scop comun. Fără a fi o acuză, e constatarea felului în care se face de fapt politica. Deși clamează necesitatea schimbării administrației, acționează contrar. Unele partide negociază funcțîi exact cu cei pe care pretind că ar dori să ii schimbe.
Tocmai de aceea, demersul meu s-a lovit de vechile realități politice. Intenția de a candida la Primăria Timișoara, anunțată în urmă cu o vreme, se oprește aici.” își încheie actualul consilier independent Adrian Orza anunțul făcut pe Facebook.







