Adrian Orza s-a stins din viață în cursul serii de ieri, 5 mai 2023, la vârsta de 54 de ani. Fostul viceprimar al Timișoarei a decedat acasă, la Șag, în urma unui infarct. Medicii veniți cu Ambulanța nu au mai putut să îl salveze.
Despre Adrian Orza
Originar din Caraș-Severin, Adrian Orza a crescut la Timișoara unde a absolvit, în 1987, Liceul de Matematică-Fizică nr. 1 (secția Informatică) din Timișoara iar în 1994 a terminat Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universității Tehnice Timișoara. A urmat în 1997 și o diplomă obținută la Facultatea de Management în Industrie și Transporturi din cadrul Universității Politehnica din Timișoara.
La numai un an după absolvirea primei facultăți, în 1995, a ajuns șef al Biroului de Marketing de la Fabrica de Țigarete Timișoara, fabrică unde în 1999, timp de un an, a deținut funcția de director general.
Anul intrării în politica locală
Anul 2000 a fost anul în care Adrian Orza a părăsit postul de director al Fabricii de Țigarete pentru funcția de viceprimar al municipiului Timișoara, intrând în politica mare. A făcut parte din administrația Ciuhandu, fiind timp de trei mandate viceprimar al orașului. După intrarea României în Uniunea Europeană a văzut oportunitatea investițiilor din bani europeni și, alături de echipa de specialiști din PMT. A adus Timișoarei proiecte de sute de milioane de euro finanțate din fonduri europene – printre care amintim VeloTM, pasajul Michelangelo, pistele de biciclete de pe malul Begăi, celebrul vaporetto dar și sistemul inteligent de semaforizare din oraș. Și multe alte proiecte mici, de la parcuri în cartierele orașului pănă la sistemul de fântâni de apă din oraș.
Respectat de adversarii politici și ascultat de colegii de partid, Adrian Orza a fost ultimul viceprimar dat de Partidul Național Țărănesc Timișoarei. A candidat pentru un mandat de primar al Timișoarei, dar a pierdut alegerile în 2012 în cursa cu Nicolae Robu și USL. După 2012 a avut două mandate de consilier local, fiind de altfel, și singurul consilier local independent din istoria post-decembristă a Timișoarei.
A fost moderat și a încercat întotdeauna să găsească calea dialogului în politică. De câțiva ani, a dezvoltat pe fonduri europene o seră în localitatea Șag, afacere care s-a dovedit profitabilă în scurt timp de la pornirea ei.
Adrian Orza lasă în urmă o soție și un copil. Dumnezeu să-l odihnească în pacare! Condoleanțe familiei și celor apropiați.