Premierul Ludovic Orban le-a comunicat liberalilor la întâlnirea de la Vila Lac că Guvernul are un plan în ceea ce privește cele două scrutine electorale: cele locale sunt programate pentru data de 27 septembrie, iar alegerile parlamentare pentru 6 decembrie, au declarat surse politice pentru hotnews.ro. De asemenea, Ludovic Orban și Klaus Iohannis au transmis un mesaj tranșant: „Nu se va face nicio remaniere”.

PNL a ieşit cu motoarele turate de la această întâlnire, cu o echipă puternică, unită şi consolidată în jurul lui Ludovic Orban/ deci nu a fost nicio întâlnire cu cuţitele pe masă cum spun unii, e drept că am servit o cafea şi o apă plată! Nu am discutat nici măcar în trecere despre remaniere, întrucât suntem foarte multumiţi de modul în care miniştrii liberali au reacţionat în această perioadă dificilă/ deci nu pleacă nimeni, nu vine nimeni, iar miniştrii îşi fac datoria cât mai bine omeneşte posibil„, a scris Florin Roman, pe pagina sa de Facebook.

El susţine că, „în câteva zile, guvernul liberal prezintă un amplu program de revigorare a economiei româneşti, bazat pe investiţii şi pe sprijinirea masivă a sectorului privat„.

Liderii PNL din teritoriu s-au întâlnit marți seară la vila Lac cu președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban. Întâlnirea a avut loc în contextul în care în ultima perioadă au existat o serie de nemulțumiri în interiorul Partidului Național Liberal. Premierul Ludovic Orban a fost acuzat de o parte dintre liderii liberali că nu comunică deciziile în interiorul partidului și că aceștia află informațiile din presă.

Pentru Timișoara, alegerile locale ar putea aduce la cârma orașului un nou primar, care să conducă cu succes orașul prin 2021, anul în care orașul va deține titlul de Capitală Culturală a Europei. În acest moment – și nu din cauza pandemiei – Timișoara se află în întărziere cu multe proiecte de pe agenda Capitalei Culturale. În plus, în timp ce orașele din UE merg în direcția abandonării mașinilor personale în favoarea bicicletei și transportului public dar și în direcția înmulțirii spațiilor verzi, Timișoara condusă de actualul primar se îndreaptă într-o direcție total opusă, fapt ce îi nemulțumește pe o parte din timișoreni.

În acest moment. în cursa pentru funcția de primar sunt înscriși 5 candidați. Din partea Alianței USR Plus candidează Dominic Samuel Fritz, din partea Pro România fostul manager al Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, Adrian Orza, fostul viceprimar și actual consilier local candidează independent dar este susținut de PSD, Farkaș Imre candidează din partea UDMR iar Nicolae Robu, actualul primar care a reușit să îndeplinească in 8 ani de mandat mai puțin de 35% din promisiunile făcute în 2012 cu finalizare în 2016, candidează din partea PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.