Clinica Dental Experts din Timișoara devine prima unitate medicală din România autorizată să utilizeze sistemul de implanturi cu ultrasunete REX. Acest lucru se datorează atât grație unei investiții de 15.000 de euro, cât şi experienţei în chirurgie a Prof. dr. Emanuel Bratu, singurul medic din România care deţine certificările necesare pentru a folosi acest sistem ultra performant. De altfel, în prezent, Dental Experts este şi singura clinică din estul Europei unde se realizează acestă procedură.
Numărul pacienţilor care solicită restaurări dentare este în creştere. Faţă de anul trecut, potrivit statisticilor Clinicii Dental Experts, s-a înregistrat o creştere cu 20% comparativ cu anul 2018. Pentru a găsi o soluţie optimă şi benefică pacienţilor din România, şi nu numai, Clinica Dental Experts a investit într-un sistem revoluţionar. Noul sistem de implanturi poate rezolva cazuri care implică o pierdere masivă de os, fără să fie necesară o intervenție costisitoare și complicată de reconstrucție osoasă. Metoda a fost dezvoltată de inventatorul piezochirurgiei, prof. Tomaso Vercellotti, și poate fi utilizată doar de implantologi experimentați care trebuie să aibă, obligatoriu, pregătirea şi certificarea pe care o deţine fondatorul Dental Experts.
”În clinica noastră, se prezintă tot mai mulţi pacienţi care doresc restaurări dentare, însă au un deficit mare în ceea ce priveşte osul de la nivelul gurii. Aceștia sunt candidaţii ideali pentru a beneficia de sistemul implementat, în premieră, la Dental Experts. Practic, suntem convinși că am găsit cea mai bună soluție medicală pentru cei care au neapărată nevoie de un implant, atât din punct de vedere al calității lucrării, cât și din punct de vedere financiar. În cadrul clinicii noastre, se fac mereu studii şi investiţii în beneficiul pacienţilor. Sănătatea şi bunăstarea lor sunt este mereu pe primul plan, tocmai de aceea se face o documentare continuă, pentru ca fiecare pacient să primească întotdeauna recomandările corecte, încă de la prima vizită,” a declarat prof. dr. Emanuel Bratu, fondatorul clinicii Dental Experts.
Aceasta procedură reprezintă o premieră pentru România, iar dacă primul implant în os, în zona de Vest a ţării a fost făcut de Prof. dr. Dorin Bratu, în anul 1974, fiul său, Prof. dr. Emanuel Bratu, înregistrează astăzi o nouă premieră prin noua procedură, care se va realiza doar la Timişoara, datorită noului sistem achiziţionat.
Dental Experts investeşte mereu în tehnologie, în cercetare și în perfecționare continuă. Anual, în cadrul clinicii, investițiile în aparatură medicală de ultimă generație din această clinică depășesc 70.000 de euro.