Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara înregistrează, în ultimele săptămâni, un număr ridicat de cazuri de hepatită A, pacienții provenind din mai multe localități ale județului Timiș. Printre persoanele internate se află și adulți, nu doar copii, ceea ce indică o circulație mai amplă a virusului în populație.
Potrivit medicilor, situația diferă de tiparul obișnuit al focarelor comunitare, care apar, de regulă, în colectivități bine delimitate.
„Vorbim despre o perioadă scurtă de timp și despre un număr destul de ridicat de cazuri. De obicei, când discutăm despre hepatita A, avem focare comunitare, în colectivități. De această dată, observăm mai degrabă transmitere în cadrul familiei. Este un semnal de alarmă, pentru că indică o creștere a circulației virusului în populația generală și un risc real de apariție a unor noi cazuri”, explică prof. dr. Voichița Lăzureanu, medic primar boli infecțioase și șef al Secției Boli Infecțioase II.
Igiena deficitară, principala cauză
Hepatita A, cunoscută popular drept „boala mâinilor murdare”, este o infecție virală a ficatului cauzată de virusul hepatitic A. Boala este extrem de contagioasă și se transmite pe cale fecal-orală, prin mâini nespălate, alimente sau apă contaminate, dar și prin contact direct cu o persoană infectată.
Virusul poate supraviețui pe suprafețe și obiecte atinse de persoane bolnave, ceea ce favorizează răspândirea rapidă în absența unor măsuri elementare de igienă.
„Principala cauză o reprezintă igiena deficitară: spălarea insuficientă a mâinilor, consumul de alimente sau apă necorespunzătoare. În lipsa unor măsuri simple de protecție, virusul se poate răspândi rapid, chiar și în afara unor focare clasice”, subliniază medicul timișorean.
Simptomele hepatitei A
Boala poate evolua de la forme ușoare până la forme medii sau severe, care necesită spitalizare și monitorizare atentă. Printre simptomele frecvente se numără:
- icter (colorarea în galben a pielii și a ochilor);
- oboseală accentuată;
- greață și vărsături;
- febră moderată;
- tulburări digestive;
- urină închisă la culoare.
În general, adulții dezvoltă forme mai simptomatice, în timp ce la copii boala poate fi asimptomatică sau cu manifestări reduse.
Din fericire, cazurile internate în prezent la Spitalul „Victor Babeș” au o evoluție favorabilă, fără complicații severe. Pacienții beneficiază de tratament simptomatic și monitorizare medicală, iar recuperarea completă poate dura câteva săptămâni.
Prevenție: igienă și vaccinare
Medicii atrag atenția că hepatita A este o boală prevenibilă. Respectarea regulilor elementare de igienă rămâne cea mai eficientă metodă de protecție: spălarea riguroasă a mâinilor după folosirea toaletei, înainte de masă sau de prepararea alimentelor, precum și spălarea atentă a fructelor și legumelor.
O altă metodă de prevenție este vaccinarea împotriva virusului hepatitic A. Vaccinul nu este inclus în calendarul național de vaccinare obligatorie și nu este gratuit, fiind considerat opțional. Totuși, este recomandat înainte de intrarea în colectivitate, în cazul persoanelor cu boli cronice sau al celor care călătoresc în zone cu incidență crescută a bolii.
Specialiștii avertizează că, în contextul creșterii circulației virusului, adoptarea măsurilor de igienă și informarea corectă a populației sunt esențiale pentru limitarea extinderii cazurilor de hepatită A în județul Timiș.


