Ana Munteanu, Dan Reșitnec și Ovidiu Merean au depus un proiect de anulare a HCL-uri privind mersul pe bicicleta in zona centrala a orasului, un prim pas spre întoarcerea la normalitate și spre un oraș în care toți cetățenii sunt tratați cu respect, spun initiatorii proiectului.
În 2013 și apoi în 2017, fostul primar și administrația liberală au adoptat două Hotărâri de Consiliu Local (HCL) care prevăd amenzi mari (peste cele din Codul Rutier) pentru folosirea oricăror mijloace de locomoție nemotorizată în zona centrală. În baza acestor Hotărâri, sute de timișoreni au fost amendați în ultimii ani.
”Nu este treaba politicienilor să decidă după bunul plac cine pe unde poate circula. Pentru asta trebuie să avem o Comisie de Circulație a Primăriei funcțională, unde specialiștii să se pronunțe în spețe care țin de siguranța pietonilor, cicliștilor și a șoferilor. Proiectul va parcurge în perioada următoare toți pașii prevăzuți de legea transparenței: va fi publicat pe site-ul Primăriei, se va afla pentru 30 de zile în dezbatere publică și apoi va urma votul în consiliul local. Abia la finalul acestui proces măsurile vor rămâne definitive, efectul imediat fiind eliminarea acelor amenzi suplimentare codului rutier” spune și USR Timiș pe pagina de Facebook, referindu-se la proiectul celor trei consilieri locali.
Ana Munteanu, una din initiatoarele proiectului a fost si coordonatoarea ONG-ului Verde pentru Biciclete, finantat de fratii Cristescu si Bega Group.







